Visul de titlu continuă! Craiova câștigă și revine pe primul loc, dar Baiaram a ieșit accidentat

Actualizat
Alexandru Cicâldău
Alexandru CicâldăuČTK / imago sportfotodienst / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Universitatea Craiova a obținut o victorie pe teren propriu în fața celor de la FC Botoșani, impunându-se cu scorul de 2-0 într-un meci din Liga 1. După o primă repriză fără goluri, oltenii au făcut diferența în partea secundă, prin reușitele semnate de Cicâldău și Etim, și au închis partida în ultimele 30 de minute.

Universitatea Craiova - FC Botoșani 2-0

Partida a început cu un moment tensionat în minutul 4, când gazdele au cerut cartonaș roșu la intervenția lui Diaw asupra lui Nsimba, însă arbitrul Bîrsan a acordat doar cartonaș galben și lovitură liberă.

După un start modest, fără ocazii clare, Cicâldău a încercat un șut în minutul 14, însă a trimis pe lângă poartă. În minutul 16, Romanchuck a reluat peste poartă dintr-un corner bătut de Cicâldău. Prima acțiune periculoasă a moldovenilor a venit în minutul 20, când șutul lui Ongenda a fost parat de Isenko. Craiova a forțat apoi în atac, însă faza din minutul 23 a rămas fără finalitate, Anestis reținând fără emoții centrarea lui Romanchuck.

Tensiunea a crescut în minutul 29, când Baiaram a cerut fault și a văzut cartonașul galben, iar antrenorul Filipe Coelho a fost și el avertizat.

Cea mai mare ocazie a primei reprize a fost irosită de FC Botoșani în minutul 42, când Mailat a scăpat pe contraatac și a lovit bara, din poziție de unu la unu cu Isenko.

În repriza secundă, după o perioadă fără ocazii importante, Bancu a greșit o pasă în minutul 63, însă Friday a trimis peste poartă.

Un minut mai târziu, Ștefan Baiaram a părăsit terenul accidentat și a fost înlocuit de Etim, dar la scurt timp după, oltenii au deschis scorul. 

În minutul 65, Mora i-a pasat lui Nsimba, acesta a centrat pentru Cicâldău, iar mijlocașul a reluat sub bara porții rămase goale.

Scorul final a fost stabilit în minutul 83, când Miron a comis o gravă eroare în defensivă și i-a pus mingea pe tavă lui Monday Etim, care a trimis mingea în poartă, ducând scorul la 2-0 și asigurând victoria Universității Craiova.

Este un succes care readuce Universitatea Craiova pe primul loc în Superligă, cu 46 de puncte, în timp ce FC Botoșani începe să aibă emoții pentru locul de play-off. Moldovenii ocupă locul 5, cu 38 de puncte. 

Statistica partidei + Rezumat VIDEO

Statistica partidei
Statistica partideiOpta by Stats Perform

Echipele de start

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

Miza este uriașă pentru ambele tabere: oltenii luptă pentru revenirea pe prima poziție după ce Dinamo a devenit vineri seară lider, în timp ce moldovenii au căzut de pe locul 4 pe 5, în urma victoriei lui FC Argeș cu Metaloglobus și vor să stopeze declinul din ultima perioadă în care au pierdut două partide la rând.

Gruparea din Bănie abordează acest joc cu un moral excelent, după ce a început anul ”la turație maximă”. Victoria zdrobitoare de pe terenul Petrolului, scor 4-0, a reconfirmat faptul că Universitatea deține cel mai periculos atac din România.

Cu o medie de aproape două goluri per meci și o eficiență uluitoare în ultimele patru partide oficiale (13 goluri marcate), Craiova pare o forță greu de oprit pe teren propriu, acolo unde a strâns deja 43 de puncte în actuala stagiune.

Probabilitate victorie
Probabilitate victorieFlashscore

De cealaltă parte, deși traversează o perioadă modestă — fără victorie în ultimele cinci dueluri oficiale și cu un singur succes în ultimele 10 meciuri — FC Botoșani rămâne o echipă redutabilă datorită defensivei.

Echipa antrenată de Leo Grozavu deține în prezent cea mai ermetică apărare din primul eșalon, încasând doar 16 goluri în 22 de etape, cu patru mai puține decât adversara de sâmbătă. Totuși, presiunea este pe umerii oaspeților, care mai au un avans de doar 5 puncte față de zona locurilor de play-out, după eșecul suferit recent la Csikszereda (0-1).

H2H
H2HFlashscore

Ambii tehnicieni se confruntă cu probleme medicale înaintea fluierului de start. Gazdele nu se pot baza pe Badelj și Rădulescu, ambii aflați în proces de recuperare. La Botoșani, Leo Grozavu nu îi va avea la dispoziție pe Ilaș, Kovtaliuk și Sadiku, toți fiind în continuare accidentați.