Lingard, despre problemele cu alcoolul: "Aveam nevoie să alung durerea"

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Lingard, despre problemele cu alcoolul: "Aveam nevoie să alung durerea"

Lingard a resimțit presiunea pusă pe umerii săi la Manchester United.
Lingard a resimțit presiunea pusă pe umerii săi la Manchester United.Profimedia
Jesse Lingard a dezvăluit că a consumat alcool pentru a "încerca să înlăture durerea" în timp ce se lupta cu abuzurile din partea fanilor United, cu crizele de depresie ale mamei sale, dar și cu cariera nu tocmai strălucită la clubul de pe Old Trafford.

Atacantul a petrecut 22 de ani la United înainte de a părăsi Old Trafford la sfârșitul sezonului trecut pentru nou promovata Nottingham Forest.

Jucătorul de 30 de ani a marcat golul victoriei lui United în finala Cupei Angliei din 2016, dar s-a luptat pentru a-și păstra un loc regulat în echipă.

Lingard a fost vedetă în timpul unui împrumut la West Ham în a doua jumătate a sezonului 2020/21, dar când s-a întors la United, a fost doar rezervă.

El a recunoscut că abuzurile din partea fanilor lui United și lupta mamei sale cu depresia l-au făcut să se îndrepte către alcool.

"Beam înainte de culcare, beam un păhărel", a declarat Lingard, pentru podcastul The Diary Of A CEO.

"Mă uit acum în urmă și mă întreb: ”De ce făceam asta?” Dar aveam nevoie de ceva care să să-mi alunge durerea și să mă liniștească cumva. Încercam să uit ce se întâmpla. Din păcate, asta făcea ca totul să fie de 10 ori mai rău", a continuat jucătorul.

"Am avut parte de foarte multe abuzuri, iar eu eram deja destul de jos și trebuia să fac performanță. Simțeam că toată lumea e pe umerii mei", a adăugat Lingard.

Lingard a vorbit despre faptul că mama sa, Kirsty, s-a luptat cu depresia, petrecându-și adesea zile întregi la pat.

Ea a fost internată în spital pentru tratament în 2019, iar Lingard a trebuit să aibă grijă de frații mai mici ai săi, Jasper și Daisy-Boo.

"Depresia era atât de gravă încât ea nu mai putea face față și trebuia să primească ajutor", a spus Lingard.

Lingard a spus că i s-au făcut "promisiuni false" cu privire la primul unsprezece în echipa lui United și a fost foarte supărat când clubul nu l-a împrumutat către Newcastle, anul trecut, în ianuarie 2022.

Întrebat dacă și-a pierdut respectul față de United, Lingard a spus: "Probabil că da. E o echipă rămasă în urmă cu totul. Vezi facilitățile lui Manchester City, facilitățile lui Tottenham. Oamenii sunt cu mult înaintea celor de la United."