În vârstă de 56 de ani, veteranul fotbalului croat şi-a început cariera la Dinamo Zagreb, club pentru care a jucat din 1985 până în 1991.
”Am intrat pentru prima oară pe stadionul Maksimir pe 1 septembrie 1982, iar dorința rămâne aceeaşi”, a declarat Boban în cadrul unei conferințe de presă susținute la Zagreb.
”În urmă cu trei zile, am spus că vom face totul pentru a-l aduce pe Zvone la club, iar el este aici”, a afirmat actualul director general, Zvonimir Manenica, pe care Boban îl va înlocui începând cu 1 iunie.
”Zvone este Dinamo, iar Dinamo este Zvone. Este o revenire naturală”, a adăugat preşedintele clubului, Velimir Zajec.
Boban a mai jucat apoi pentru AC Milan, Bari şi Celta Vigo.
Alături de clubul milanez, el a câştigat Liga Campionilor în 1994 şi patru titluri de campion al Italiei (1993, 1994, 1996 şi 1999).
Căpitan al echipei Croației la Cupa Mondială din Franța din 1998, el a condus naționala până pe locul 3, la prima participare a țării sale în această competiție.
După cariera de jucător, Boban a ocupat postul de secretar general adjunct al FIFA în perioada 2016-2019 şi apoi din 2021 până în 2024 funcția de director pentru fotbal la UEFA.