Altele

Legea privind ponderea de 40% sportivi români într-o echipă a primit aviz favorabil în Parlament

Bogdan Matei
Bogdan MateiAgerpres Foto

Preşedintele Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei, a declarat, joi, că inițiativa legislativă privind obligativitatea echipelor de a avea în componență 40% sportivi români a primit aviz favorabil în Comisia pentru Tineret şi Sport din Camera Deputaților şi urmează să intre la vot în cursul săptămânii următoare.

În paralel se va vota şi un amendament depus de Bogdan Matei, prin care federațiile sportive naționale vor fi obligate să prezinte o strategie de promovare a sportivilor români în primele ligi în momentul depunerii solicitărilor de finanțare de la Agenția Națională pentru Sport.

”Noi avem un ordin care impune un procentaj de 40% de jucători români în competițiile oficiale naționale. Este şi o inițiativă legislativă în Parlamentul României, pentru că acum este doar un ordin de ministru, şi ea va fi transformată în lege. Ieri a avut raport favorabil la Comisia pentru Tineret şi Sport din Camera Deputaților, Camera Deputaților fiind camera decizională pe Legea 69/2000, unde eu am venit şi cu un amendament, votat de comisie, şi anume acela că fiecare federație sportivă în parte este obligată să aibă propria strategie de promovare a jucătorilor români în primele ligi.

”Deci, astfel ne asigurăm că avem pe de o parte un text legislativ ce impune un procent de jucători români, dar pe de alta parte vom avea şi o obligativitate ca federațiile sportive naționale să aibă această proprie strategie, cu care sigur vor veni în momentul în care vor cere finanțare de la Agenția Națională pentru Sport. Această lege va intra la vot săptămâna viitoare în plenul Camerei Deputaților, după care va merge la promulgare.

”Mi-am dorit foarte mult să am un astfel de amendament cât mai repede şi sper eu ca promulgarea acestei legi de către preşedintele României să se facă cât mai rapid, astfel încât să putem intra pe finanțarea din anul 2026 şi cu aceste strategii pentru fiecare federație în parte, de promulgare a jucătorilor români în primele ligi”, a declarat Matei într-un interviu acordat Agerpres.

Elemente de neconstituționalitate?

Întrebat dacă este încrezător că această lege nu va fi atacată, putând fi interpretată ca o îngrădire a activității unor cluburi private, preşedintele ANS a afirmat că elementele de neconstituționalitate nu mai pot sta în picioare, existând o decizie judecătorească în acest sens.

”E foarte mult de discutat pe ceea ce înseamnă piață liberă, comunitate europeană şi aşa mai departe, (...) însă din punct de vedere legal, noi avem o decizie a instanței, care ne spune că acest ordin este perfect şi trebuie să fie aplicat. Deci, din punct de vedere al elementelor de neconstituționalitate, ele nu mai pot sta în picioare. De ce?

”Pentru că avem o decizie a instanței cu privire la acel ordin, iar legea la care făceam eu referire nu face nimic altceva decât transformă o normă secundară în normă principală, şi anume ia ordinul de ministru şi îl transpune în lege. Cu siguranță vor apărea şi nemulțumiri, însă din punctul meu de vedere nemulțumirea de astăzi va aduce un plus peste ceva ani”, a afirmat Bogdan Matei.

Conform unui ordin de ministru, emis de fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, în 2022, echipele trebuie să respecte un prag minim de 40% sportivi români dintre cei prezenți pe teren pe parcursul unui meci. Măsura a fost introdusă şi a devenit obligatorie începând cu sezonul 2022-2023 şi a avut ca scop creşterea bazei de selecție a sportivilor români în perspectiva convocării la loturile naționale.