Momentul care a influențat decisiv calificarea a apărut în minutul 55. Sudanezii au trimis mingea în poartă, însă arbitrajul video a schimbat decizia inițială. Golul nu a fost validat, iar arbitrul a dictat penalty pentru formația marocană. Chouiar a ratat lovitura de la 11 metri, dar ulterior a înscris golul care a stabilit scorul final și calificarea.
Al-Hilal contestă dreptul de joc al unui adversar
La opt zile după meci, clubul din Sudan a anunțat că a sesizat Confederația Africană de Fotbal. Oficialii susțin că fundașul Hamza El Moussaoui ar fi evoluat fără drept de joc în ambele partide.
Conform poziției exprimate de Al-Hilal, jucătorul ar fi fost suspendat de CAF pentru o perioadă de 30 de zile, după un test antidoping. Clubul afirmă că a prezentat documentele care susțin această situație.
O primă audiere este programată marți, 31 martie. În cazul unui verdict favorabil, Al-Hilal ar putea câștiga meciul la „masa verde” cu 3-0 și ar accede în semifinalele competiției.
