România U21 se impune în Kosovo și continuă să spere la calificare

Actualizat
Kosovo U21 - România U21
Kosovo U21 - România U21FRF

România U21 a obținut un succes important în deplasare cu Kosovo U21, în etapa a șasea a preliminariilor pentru EURO U21.

Kosovo U21 - România U21 0-1

Naționala U21 avea doar varianta victoriei pentru a mai spera la calificare. În urma acestui succes la limită, tricolorii au depășit Kosovo în clasament și s-au apropiat la trei puncte de locul doi, ocupat de finlanda. 

Jucătorii antrenați de Costin Curelea au început mai bine partida. Musi și Mario Tudose au avut șansa deschiderii scorului încă din primele minute, însă portarul kosovar Seji s-a opus de fiecare dată. 

După un prim sfert de oră ofensiv al tricolorilor, kosovarii au echilibrat partida și chiar l-au pus la încercare pe Lefter. 

Statistici
StatisticiFlashscore

În minutul 67, Vermeșan a înscris primul său gol pentru națională. Faza a pornit de la gafa portarului Seji. Pasa acestuia a fost interceptată de Trică la circa 20 de metri, care i-a pasat lui Vermeșan. Cu un singur fundaș în fața porții, atacantul de la Verona și-a păstrat calmul și a deschis scorul. 

Finalul de meci a fost tensionat. În minutul 87, Maftei a fost bruscat de doi kosovari pentru că se îndrepta agale spre marginea terenului în momentul înlocuirii. Imediat a izbucnit un conflict general în urma căruia centralul a acordat trei cartonașe galbene. 

În ultimul minut de joc, selecționerul Costin Curelea a fost eliminat după ce centralul a considerat că a întârziat repunerea mingii în joc. După doar un minut, centralul l-a eliminat și pe selecționerul statului Kosovo, Hekuran Kryeziu. 

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

România U21 va disputa următorul meci în țară, la Târgoviște, pe 31 martie, de la ora 19:00, împotriva reprezentativel statului San Marino U21.

Clasament
ClasamentFlashscore

Lot România U21 

Portari

Ștefan Lefter (Universitatea Cluj), Rafael Munteanu (Farul Constanța), Adrian Frănculescu (Steaua București);

Fundași

David Maftei (Farul Constanța), Matteo Duțu (Dinamo), Ionuț Pop (Concordia Chiajna), Mario Tudose (CFC Argeș), Lisav Eissat (Maccabi Haifa | Israel), Andrei Borza (Rapid), Mark Țuțu (UTA Arad), Andrei Dorobanțu (Unirea Slobozia);

Mijlocași

Alexandru Musi (Dinamo), Lorenzo Biliboc (CFR Cluj), David Matei (Universitatea Craiova), Luca Băsceanu (Universitatea Craiova), Ștefan Bană (Oțelul Galați), Adrian Mazilu (Dinamo), Cristian Mihai (Dinamo), Alin Boțogan (Petrolul), Cătălin Vulturar (Rapid), Luca Szimionaș (Hellas Verona | Italia);

Atacanți

Atanas Trică (Universitatea Cluj), Ioan Vermeșan (Hellas Verona | Italia).


Mențiuni