Ionuț Radu impresionează la Auxerre. Românul a apărat un penalty

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Ionuț Radu impresionează la Auxerre. Românul a apărat un penalty
Ionuț Radu are evoluții apreciate în Ligue 1
Ionuț Radu are evoluții apreciate în Ligue 1AFP
Portartul Ionuț Radu este în formă de zile mari la Auxerre.

Nice - Auxerre 1-1

Transferul în Franța i-a prins bine lui Ionuț Radu, care are evoluții din ce în ce mai apreciate. După ce în etapa precedentă a reușit primul meci fără gol primit, vineri seara Radu a făcut un nou meci mare, în deplasarea de la Nice. 

Ionuț Radu a apărat o lovitură de pedeapsă în minutul 42 și a avut alte trei intervenții salvatoare, pentru ca Auxerre să se întoarcă neînvinsă de la Nice. 

De altfel, francezii la L'Equipe precizează că Auxerre, cu Ionuț Radu între buturi, are o medie de 1,14 goluri primite pe meci, față de 2,16 cu Benoît Costil în prima parte a sezonului. 

Una dintre intervențiile lui Ionuț Radu din meciul cu Lorient a fost inclusă de francezi în topul celor mai spectaculoase parade ale lunii februarie. 

Ionuț Radu se află pe lista preliminară a stranierilor convocați de Edi Iordănescu pentru dubla cu Andorra și Belarus din cadrul calificărilor la EURO 2024. Cele două partide vor avea loc în 25 și 28 martie, iar Ionuț Radu va fi, cel mai probabil, titular în poartă.