UPDATE 16:46 - Managerul Spitalului Universitar: ”Infarct în timpul analizelor”
Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar, a oferit explicații la câteva ore după incident despre modul în care s-au desfășurat evenimentele.
Fostul selecționer urma să fie externat vineri, în jurul prânzului, iar dimineață a fost supus unui set obișnuit de analize înainte de plecare. În timpul acestor investigații, medicii au constatat apariția unui infarct în evoluție.
”Înainte de externare, domnul Mircea Lucescu a parcurs un set de analize, așa cum se procedează cu orice pacient care urmează să plece din spital.
Medicii au observat că are o tensiune foarte mică, moment în care s-a luat decizia de a-i fi efectuat un EKG.
Atunci s-a observat că e un infarct în constituire. În acel moment s-a intervenit imediat și chiar dacă infarctul s-a produs, pacientul a fost stabilizat.
Nu a existat un al doilea infarct, tocmai din acest motiv am și venit noi, ca spital, cu al doilea comunicat de presă, în care să lămurim că pacientul e conștient, stabilizat și că dacă vor apărea elemente noi, doar atunci vom anunța public ceva. Mircea Lucescu se va afla sub o monitorizare permanentă”, a declarat Cîrstoiu pentru Golazo.
UPDATE 13:30 - Spitalul Universitar a revenit cu un nou comunicat după ce s-a vehiculat că Mircea Lucescu ar fi suferit un al doilea infarct:
"Revenind la comunicatul inițial al SUUB, precizând că în momentul actual pacientul este supus tratamentului cardiologic de specialitate, fără a interveni elemente noi de patologie.
Pacientul este stabil, conștient și cooperant cu personalul medical. Precizăm că vom interveni public dacă apar elemente noi în evoluție", a transmis SUUB.
UPDATE 13:00 - Potrivit informațiilor digisport.ro, Mircea Lucescu ar fi suferit un al doilea infarct și s-ar afla acum în comă la Spitalul Universitar.
Știrea inițială
El a suferit un infarct în cursul dimineții. Medicii au intervenit prompt și au reușit să-l stabilizeze, iar evoluția este favorabilă, potrivit comunicatului emis de Spitalul Universitar.
”În cursul dimineții, pacientul a suferit un infarct miocardic acut. A fost preluat de urgență și a beneficiat prompt de intervențiile medicale și terapeutice necesare, conform protocoalelor în vigoare. În prezent, starea acestuia este stabilă, sub monitorizare atentă de specialitate.
”Pacientul rămâne internat în cadrul Secției de Cardiologie, unde primește îngrijirile medicale adecvate”, se arată în comunicat.
Din informațiile gsp.ro, ar fi fost necesare trei operațiuni de resuscitare pentru a-l stabiliza pe Mircea Lucescu. Printre investigațiile efectuate s-a numărat și o angiografie, procedură imagistică medicală minim invazivă realizată pentru a verifica dacă arterele coronariene sunt blocate, iar perioada critică nu a fost complet depășită.
Lucescu ar fi trebuit să fie externat în cursul zilei de vineri, după ce marți medicii i-au montat un defibrilator, decizie luată în urma evaluărilor efectuate pe durata internării.
Mandat încheiat la echipa națională
Federația Română de Fotbal a anunțat oficial, joi, încetarea contractului lui Mircea Lucescu. Tehnicianul își dorise să continue pe banca primei reprezentative, inclusiv pentru barajul cu Turcia.
Lucescu revenise la conducerea echipei naționale în august 2024, după plecarea lui Edward Iordănescu, selecționerul sub comanda căruia România ajunsese până în optimile Campionatului European 2024.
În perioada celui de-al doilea mandat, Mircea Lucescu a condus naționala în 19 partide. Bilanțul a fost de 11 victorii, o remiză și 6 înfrângeri.
