Ianis Hagi, ambasadorul EURO U21: ”Avem o generație cu potențial”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Ianis Hagi, ambasadorul EURO U21: ”Avem o generație cu potențial”

România se află în Grupa B, alături de Spania, Ucraina și Croația;
România se află în Grupa B, alături de Spania, Ucraina și Croația;Profimedia
Jucătorul Ianis Hagi, numit ambasador oficial al Campionatului European Under-21, consideră că România are o generație cu potențial care poate depăși la turneul din acest an performanța din Italia, din 2019, transmite Federația Română de Fotbal.

”M-am bucurat foarte tare când am primit propunerea de a fi ambasadorul acestei competiții ce se dispută și la noi acasă. Pentru orice fotbalist este o onoare să joace în fața propriilor suporteri, cu atât mai mult la un turneu final. Avem o generație cu mult potențial și îmi doresc ca ei să depășească performanța obținută de noi în 2019”.

”Vor întâlni echipe de top ale Europei și vor avea nevoie de toată susținerea de care știu că suporterii românii sunt în stare. Momentele din Italia 2019 sunt ceva unic în sufletul meu. Şi sunt convins că, alături de 30.000 de fani în tribune, ai noștri sunt capabili de meciuri memorabile”, a declarat Hagi, conform site-ului oficial al FRF.

Cu 100 de zile înainte de startul Campionatului European de fotbal Under-21, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, afirmă că prezența Bucureștiului printre orașele gazdă ale EURO 2020 a fost un succes, ceea ce a dus primirea organizării, alături de Cluj-Napoca, a meciurilor de la competiția din acest an.

”Este o responsabilitate și o onoare pentru noi să fim gazdele acestei competiții alături de Georgia. Este o confirmare că prezența Bucureștiului între orașele gazdă ale EURO 2020 a fost un succes și sperăm ca și pe viitor România să organizeze și alte competiții europene. Vreau să mulțumesc primăriilor Capitalei, Sectorului 6 și celei din Cluj-Napoca pentru sprijinul pe care ni-l acordă în organizarea turneului”.

”Sunt convins că va fi o experiență memorabilă pentru fanii fotbalului. Turneul final #U21EURO a fost de-a lungul anilor rampă de lansare pentru nume mari din fotbalul european și cu siguranță că și această ediție va pune în lumina reflectoarelor noi nume ale fotbalului de cel mai înalt nivel. De asemenea, turneul final UEFA Under-21 își propune să inspire noile generații de copii iubitori de fotbal. Pentru că vârsta nu contează când calitatea fotbalului este atât de ridicată”, a declarat Răzvan Burleanu.

Euro U21: program și prețul biletelor

Biletele pentru meciurile care vor avea loc la București și Cluj-Napoca sunt disponibile online. Prețurile biletelor la toate meciurile din grupe și sferturi de finală sunt între 25 și 35 lei, iar la semifinala de la București sunt între 40 și 50 lei.

Biletele pot fi achiziționate și în pachete de stadion pentru cele 3 meciuri din grupe jucate pe fiecare dintre cele 4 stadioane. Prin aceste pachete se poate face o reducere la 3 meciuri de până la 20%, în funcție de categoria biletelor.

Copiii sub 14 ani vor avea acces gratuit în zona Family, special amenajată, și doar adulții însoțitori vor plăti bilet.

Campionatul European de fotbal Under-21 va avea loc în perioada 21 iunie-8 iulie 2023.

Meciurile din țara noastră vor avea loc pe stadioanele Steaua și Rapid-Giulești din București, Grupa B, respectiv pe Cluj Arena și ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, Grupa D. România va găzdui și două sferturi de finală (Rapid-Giulești și Cluj Arena) și o semifinală (Steaua), în total 15 meciuri.

Meciurile din celelalte două grupe vor avea loc în Georgia, la Tbilisi (A), respectiv Batumi și Kutaisi (C), două sferturi de finală urmând să fie găzduite de Tbilisi și Kutaisi, iar o semifinală și finala vor avea loc la Batumi.

România și Georgia s-au calificat automat la turneul final. România va găzdui meciul de deschidere, iar Georgia va găzdui finala.

România este prima țară care va fi gazdă pentru a doua oară a turneului final, după ediția din 1998.

Primele trei clasate la turneul final de anul viitor se vor califica la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Europei îi sunt rezervate doar trei poziții pentru că Franța, țară gazdă, e calificată deja, din oficiu. În cazul în care Franța se va afla pe podium, va merge următoarea clasată de la EURO U21.

Germania este deținătoarea titlului la această categorie de vârstă.

Componența grupelor

Grupa A (Tbilisi): Georgia, Portugalia, Belgia, Olanda;

Grupa B (București): România, Spania, Ucraina, Croația;

Grupa C (Batumi, Kutaisi): Cehia, Anglia, Germania, Israel;

Grupa D (Cluj-Napoca): Norvegia, Elveția, Franța, Italia.