CS Rapid Bucureşti a transferat portarul naționalei Olandei

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
CS Rapid Bucureşti a transferat portarul naționalei Olandei
Rinka Duijndam la Campionatul Mondial din 2023
Rinka Duijndam la Campionatul Mondial din 2023Profimedia
Echipa feminină de handbal CS Rapid Bucureşti a anunțat, marți, că portarul olandez Rinka Duijndam va juca din vară la vicecampioana României.

Portarul echipei Olandei, cu 68 de selecții, are în palmares medalia de aur la Campionatul Mondial din Japonia (2019) şi medalia de bronz la Campionatul European din 2018 (Franța).

Duijndam evoluează în prezent la clubul maghiar Gyori Audi ETO KC, liderul Grupei A din EHF Champions League.

Olandeza şi-a început cariera la Virto/Quintus (2012-2016), apoi a evoluat la HSG Bad Wilddungen (2016-2018), la Borussia Dortmund (2018-2021), cu care a devenit campioană a Germaniei (2021), în sezonul 2021-2022 a jucat la altă echipă germană, Thuringer HC, iar în ediția 2022-2023 a jucat la Sola HK (Norvegia).

Acesta este al patrulea transfer anunțat de CS Rapid pentru sezonul viitor, după interul stânga Ştefania Stoica (CSM Bucureşti), extrema dreapta nord-macedoneană Sara Ristovska (ȚSKA Moscova) şi extrema stângă rusă Polina Gorşkova (ȚSKA Moscova), în timp ce extrema dreapta Alexandra Badea va pleca la Gloria Buzău.

În această iarnă, CS Rapid a transferat trei jucătoare, interul stânga Raluca Tudor (Petruş), centrul muntenegrean Milena Raicevic şi extrema dreapta Alina Ilie.