Bogdan Voina este noul preşedinte al Federației Române de Handbal

Bogdan Voina este noul preşedinte al Federației Române de Handbal
Bogdan Voina este noul preşedinte al Federației Române de HandbalAgerpres

Fostul jucător Bogdan Voina este noul preşedinte al Federației Române de Handbal, el învingându-l pe vicepreşedintele în exercițiu Sorin Dinu în turul doi al alegerilor care au avut loc în cadrul Adunării Generale a FRH, desfăşurată, vineri, la Hotelul Pullman World Trade Center din Capitală.

El a fost votat pe 126 din cele 240 de buletine valide, în timp ce adversarul său a întrunit 114 sufragii.

În primul tur, din cele 240 de voturi valabile, Bogdan Voina a obținut 99, Sorin Dinu - 82, Constantin Din - 44, iar Cristian Potoră - 15.

Constantin Din conducea Federația Română de Handbal din 28 aprilie 2022, când l-a învins pe preşedintele în exercițiu de atunci, Alexandru Dedu, cu 157 de voturi la 66.

Citește și: Constantin Din, după ce a pierdut alegerile la Federația Română de Handbal: "Sunt dezamăgit, nu mă aşteptam"

Fostul internațional Bogdan Voina, 47 de ani, este fiul celebrului handbalist Radu Voina. Ca jucător a evoluat la echipele Steaua, Selestat şi Strasbourg şi a activat la prima reprezentativă timp de 9 ani. El are în palmares un titlu de campion şi o Cupă Challenge, trofee câştigate cu Steaua.

După retragerea din activitate, Bogdan Voina a fost comentator TV şi în paralel manager general al companiei Sport Suport. El a candidat la preşedinția FRH şi în 2022, când a ieşit pe locul 3, după Constantin Din şi Alexandru Dedu.