CS Rapid rămâne fără antrenor principal înainte de finalul sezonului

CS Rapid a oficializat încetarea colaborării cu antrenorul Laurent Bezeau
CS Rapid a oficializat încetarea colaborării cu antrenorul Laurent BezeauHandbal CS Rapid București

CS Rapid a oficializat încetarea colaborării cu antrenorul Laurent Bezeau, decizia fiind luată de comun acord. Până la finalul stagiunii, echipa va fi condusă de Adrian Petrea.

CS Rapid a anunțat despărțirea de Laurent Bezeau, tehnician care a preluat formația feminină în mai 2025. În mandatul său, echipa a ajuns până în sferturile EHF European League, unde a fost eliminată de Viborg, după 26-35 în tur și 32-26 în retur.

CS Rapid a oficializat încetarea colaborării cu antrenorul Laurent Bezeau

Conducerea clubului a precizat că încheierea contractului s-a realizat cu acordul ambelor părți, iar Adrian Petrea va ocupa funcția de antrenor principal până la finalul sezonului.

”Clubul Rapid anunță încheierea mandatului antrenorului Laurent Bezeau, încetarea contractului fiind semnată prin acordul ambelor părți.

Pe această cale, îi transmitem mulțumiri pentru colaborare și îi urăm succes în viitor.

Responsabilitățile de antrenor principal vor fi exercitate de Adrian Petrea până la finalul acestui sezon.

În perioada următoare, clubul se va concentra pe evaluarea opțiunilor disponibile pentru structura tehnică a echipei, în vederea pregătirii strategiei pentru sezonul viitor”, a transmis clubul.

În cariera sa, Bezeau a mai antrenat Girondins de Bordeaux, Saint-Cyr-sur-Loire și Toulouse, dar a fost și selecționerul naționalei feminine a Tunisiei. Între 2013 și 2021 a condus Brest, alături de care a câștigat titlul în Franța și a disputat finala Ligii Campionilor din 2021, pierdută în fața celor de la Vipers Kristiansand, scor 28-34.

Pentru Rapid urmează duelul din sferturile Cupei României împotriva SCM Craiova, programat miercuri, de la ora 18:00. În Liga Națională, formația din Giulești ocupă locul 8, cu 18 puncte după 19 etape.

Citește și: Mutare importantă la CSM București! Yuliya Dumanska, portarul naționalei, se alătură ”tigroaicelor”