Debutul partidei a fost echilibrat, „dulăii” ținând pasul cu formația franceză, care în tur câștigase la o diferență confortabilă de 7 goluri. Iancu a fost de neclintit între buturi în primele minute, menținându-i pe dinamoviști în joc. Chiar și așa, Nantes a reușit să se desprindă la trei goluri, avantaj cu care a intrat și la pauză, 15-12.
Revenire fantastică a dinamoviștilor
Partea secundă a început în același ritm, cu o diferență de două-trei goluri în favoarea lui Nantes, însă Dinamo a continuat să preseze. Românii au egalat la jumătatea reprizei, iar o execuție spectaculoasă a lui Vujovic i-a adus pentru prima dată în avantaj.
Finalul a fost electrizant: Dinamo a mers umăr la umăr cu adversara, iar victoria a fost securizată de o nouă paradă excepțională a lui Iancu în ultimele secunde. Succesul reprezintă primul triumf al campioanei României în actuala campanie europeană.
Victoria le oferă dinamoviștilor o gură de oxigen și păstrează, măcar teoretic, șansele la un loc în Top 6.

