Startul le-a aparținut gazdelor, care au profitat de erorile Gloriei și au condus cu 4-2. Echipa lui Carlos Viver și-a găsit însă treptat ritmul, iar Evelina Eriksson a contribuit cu intervenții importante, inclusiv la o aruncare de la 7 metri.
Bistrița a întors situația până la pauză. Linia de 9 metri a funcționat tot mai bine, iar Helena Simao a marcat ultimele două goluri ale primei reprize pentru 13-10.
Gloria s-a desprins pe final
Formația română a început mai greu și repriza secundă, având nevoie de șase minute pentru a marca. Blomberg-Lippe nu a reușit însă să profite, iar Gloria și-a păstrat permanent adversara la distanță.
Danila So Delgado a găsit soluții în momentele importante, iar Lorena Ostase a ieșit la rampă în ultimele zece minute. Bistrițencele s-au desprins în final și au închis partida la 28-23.
Pentru Gloria urmează un test mult mai dificil. Echipa lui Carlos Viver va juca duminica viitoare, de la ora 17:00, în deplasare cu Metz, campioana Europei.
Din grupa B mai fac parte Gyor, Odense, Nykobing, Podravka și Storhamar. Primele două echipe se califică direct în sferturile de finală, iar formațiile clasate pe locurile 3-6 vor disputa play-off-ul.
