Altele

CS Rapid Bucureşti, surclasată de Brest în Liga Campionilor, cade pe ultimul loc în grupă

Sorina Grozav
Sorina GrozavAlex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
CS Rapid Bucureşti a fost învinsă în deplasare de echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 33-21 (15-9), sâmbătă, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Vicecampioana României a pierdut fără drept de apel, fiind dominată de la un capăt la altul al meciului.

Pentru Rapid au înscris Sorina Grozav 5 goluri, Dorina Korsos 3, Ştefania Stoica 3, Albertina Da Cruz Kassoma 2, Lorena Ostase 2, Ainhoa Hernandez Serrador 2, Estavana Polman 2, Aissatou Kouyate 1, Andjela Janjusevic 1.

Diana Ciucă a avut 11 intervenții (25,58%).

În alt meci jucat tot sâmbătă, Buducnost Podgorica a învins-o pe Vipers Kristiansand cu 26-20.

Duminică sunt programate partidele Team Esbjerg - HB Ludwigsburg şi Odense Handbold - Gyori Audi ETO KC.

Rapid va juca următorul meci pe 19 ianuarie, la Bucureşti, cu Odense Handbold.

Clasament

1. Gyori Audi ETO KC 13 puncte (8 jocuri)

2. Team Esbjerg 12 (8)

3. Brest Bretagne Handball 12 (9)

4. Odense Handbold 12 (8)

5. Vipers Kristiansand 7 (9)

6. HB Ludwigsburg 6 (8)

7. Buducnost 3 (9)

8. CS Rapid Bucureşti 3 (9)