BARCELONA - După un antrenament care s-a încheiat cu o sesiune de lovituri de la 7 metri presărată cu glume și tachinări alături de Dika Mem și Melvyn Richardson, Vincent Gérard s-a așezat pentru un interviu cu Flashscore France, unde a vorbit despre noua sa postură de jucător al echipei FC Barcelona.
Flashscore: În fotbal, Wojciech Szczęsny a renunțat la retragere pentru a se alătura Barcelonei în calitate de „joker medical”. Ai făcut același lucru și tu, în handbal. Nu e o coincidență tocmai obișnuită!
Vincent Gérard: Este adevărat, este amuzant (n.r râde). Nu urmărisem transferul său când am semnat, așa că am făcut o paralelă, chiar dacă am ajuns mult mai târziu. Este amuzant, dar este și trist pentru portarii accidentați.
Să revii pe teren pentru un angajament scurt la Barcelona, după retragere, nu e ceva ce se întâmplă des. Cum percepi această etapă?
Am rămas în formă tot anul. În mintea mea eram retras din activitate, dar într-o formă fizică bună. Au existat câteva propuneri. A trebuit însă ca totul să se alinieze: să fie posibil din punct de vedere familial și proiectul să fie cu adevărat special. Iar când te sună Barcelona, începi să te gândești cum s-a întâmplat. De data asta, totul s-a potrivit. A fost perfect. Așa ceva nu se refuză. Era, sincer, imposibil să spun nu.
Care e poziția ta în ierarhia echipei în raport cu Emil Nielsen? A fost clară încă de la început?
Totul a fost foarte clar de la început: sunt aici ca să-l ajut pe Emil să evolueze la cel mai înalt nivel, să fie în formă. Dacă va fi nevoie să joc, o voi face. Dar dacă Emil își face treaba bine, avem deja șanse reale să câștigăm Liga Campionilor. Rolul meu nu este să încerc să prind minute pe teren, ci să-l sprijin pe Emil și să contribui la binele echipei.
Cum reintri în mentalitatea competitivă?
Am încetat să mai joc handbal pentru că aspectele negative erau mai importante decât cele pozitive. Acum, două luni mai târziu, totul merge bine. Este adevărat că poate au existat unele temeri legate de efectuarea unor mișcări specifice și de revenirea în competiție, dar nu sunt aici pentru a juca un meci întreg, ci pentru a ajuta. Poate că nu voi juca deloc, iar asta ar fi minunat, pentru că ar însemna că Emil performează. Clubul a pus la punct un program progresiv, astfel încât să pot reveni în ritm și să simt jocul. Și nu uiți pur și simplu. Mi-am regăsit rapid reperele, automatismele, rutinele de dinaintea antrenamentului... Mi-a lipsit și viața din vestiar.
Faptul că sunt și alți francezi în echipă te-a ajutat la integrare?
Da, e adevărat că e foarte bine că am francezi alături de mine. Dika (Mem) m-a ajutat să-mi găsesc apartamentul. Tim (N'Guessan) îmi explică cum funcționează lucrurile, la fel și Melvyn (Richardson). Ei îmi pot traduce ce îmi spune antrenorul imediat ce se întâmplă ceva. Informația circulă mai repede și atunci când trebuie să te integrezi, în două luni ca acestea, chiar dacă Franța și Spania sunt foarte apropiate din punct de vedere al mentalității, este și mai practic.
Te-ai înțeles imediat bine cu Emil Nielsen?
Da, chiar foarte bine. Au fost foarte clari cu privire la ceea ce clubul dorea de la mine. Am fost dispus să merg pe această cale. Emil mi-a înțeles imediat starea de spirit. Vorbește un pic de franceză și lucrurile merg foarte bine. Sunt aici pentru o aventură colectivă, nu pentru a-i lua locul. Dimpotrivă, vreau ca Emil să fie bun (n.r. insistă el). Trebuie să ai caracter, dar mă asigur că este în cele mai bune condiții posibile. La 38 de ani, am experiență și mă pot adapta la o mulțime de situații.
Este, fără îndoială, și o oportunitate de a demonstra spiritul de solidaritate specific frăției portarilor?
Categoric. Pentru el, faptul că simte că există cineva cu care poate discuta despre sentimentele sale îl poate ajuta și îi poate da încredere în performanța sa. Merge foarte bine. Sperăm că va fi un succes.
Cum te-ai simțit la debut? Ai făcut multe parade împotriva Helvetiei Anaitasuna (39-25)?
Da, e adevărat că trecuseră opt luni... Și am revenit! Nu am avut prea multe dureri musculare. Am fost plăcut surprins că am făcut intervenții bune și că lucrurile merg bine. Deci, pentru moment, totul este bine.
Cum e să descoperi un nou campionat?
Am fost fericit să joc la Palau Blaugrana ca jucător al Barça și nu ca adversar. Este prima dată când câștig acolo, după ce am pierdut cu Montpellier (în 2006, dar MHB s-a calificat în retur, n.r.). Este o plăcere să-ți vezi numele scris pe ecranele stadionului. Oamenii m-au primit și m-au aplaudat, am fost foarte fericit! Crește, rezonează mult, e o atmosferă grozavă, e cool! Abia aștept să văd ce se întâmplă în Liga Campionilor!
Szeged este următoarea adversară în Liga Campionilor...
Când ajungi în această etapă a competiției, este întotdeauna dificil. Pe de o parte, îți spui că, chiar dacă faci ceva acolo, va trebui să fii atent acasă. Va trebui să jucăm un meci serios, cu dorința și determinarea de a ajunge în Final Four.
Ai fi putut reveni la Paris Saint-Germain, este un mic regret?
Este adevărat că atunci când am semnat, Paris câștigase la un gol la Szeged (30-31). Ar fi fost un semn drăguț, dar nu sunt dezamăgit. Mi-ar fi plăcut să mă întorc la Paris, dar așa este sportul, așa se întâmplă.
Înfrângerea din 30-31 cu Granollers a fost un semnal de alarmă.
Am pierdut două meciuri în acest sezon, ceea ce nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp. Nimic nu poate fi luat de bun. Dar când reușești să pui intensitate în antrenamente, e plăcut.
Ce se întâmplă după aceste două luni? Ai vreun nou obiectiv în minte?
Nu. În acest moment mă gândesc doar la jumătatea lunii iunie și la acest Final Four din weekendul 16 iunie. Apoi mă voi retrage. Am decis deja asta.
Întotdeauna îți propui provocări mari.
De asta ai nevoie când ai trecut prin toate, pentru a continua să crești presiunea și motivația. Când îi vezi pe jucătorii de aici, te face să-ți dorești să fii pe teren. Te face fericit să te gândești la ei și te face și pe tine să vrei să fii bun.
Ai un palmares impresionant, dar doar o singură Ligă a Campionilor, cu Montpellier. Acest lucru arată cât de greu este să câștigi această competiție.
Barcelona a câștigat mult în ultimii ani (n.r. zâmbește). Dar este adevărat că, dintre cluburile franceze, doar Montpellier a câștigat două. Este o competiție dură, foarte exigentă, și trebuie să fii la locul potrivit la momentul potrivit. Sunt deja foarte fericit că am câștigat-o. Mikkel Hansen, de exemplu, nu a fost atât de norocos. Totul se poate reduce la un singur gol, iar Barça a câștigat anul trecut la loviturile de la 7 metri. A fost o adevărată plăcere să fiu de partea învingătorilor.
Cum explici faptul că există o adevărată școală de portari în Franța?
Aș spune că există mai degrabă o școală daneză decât una franceză, dar avem norocul că am avut câțiva portari foarte buni. Thierry (Omeyer) a jucat timp de 15 ani, iar eu am jucat timp de opt ani. Sperăm ca și ceilalți să ne urmeze exemplul. Există o voință, în special în centrul Strasbourgului. Mai degrabă decât o școală franceză, ai putea spune că este o școală Strasbourg, pentru că Thierry și cu mine am ieșit din centrul Strasbourgului (n.r. zâmbește). Acum avem doi portari de la Montpellier și sperăm ca ei să preia ștafeta.
La echipa națională a Franței, ai avut ocazia să vezi această regenerare. Crezi că aceștia vor avea și ei o longevitate similară?
Nu se știe niciodată. Sper să preia ei. Rémi (Desbonnet, n.r.) are caracter pentru asta și o face bine. Charles (Bolzinger) este tânăr, dar capabil și poate fi decisiv. Depinde de ei să demonstreze și să reziste.
Poziția de portar este foarte specifică. Privind în urmă, îți dai seama de toate eforturile, mai ales cele mentale, pe care le-ai depus de-a lungul carierei?
Începi să atingi nivelul înalt când ești în al doilea an de liceu, iar eu am început în perioada 2000-2001, deci sunt 25 de ani de atunci. La un moment dat, oboseala poate să se instaleze. Probabil că asta a fost și una dintre motivele pentru care am renunțat. Am avut norocul să am o carieră plină de obiective și titluri, dar este greu să te reapuci, să te duci zi de zi în „câmpul de luptă”. Acestea sunt elementele care definesc marile cariere.