Altele

Handbal feminin: Rapid București a transferat-o pe olandeza Estavana Polman

Estavana Polman are în palmares un titlu mondial obținut în 2019
Estavana Polman are în palmares un titlu mondial obținut în 2019Profimedia
Echipa de handbal feminin Rapid București a anunțat, marți, transferul jucătoarei Estavana Polman, campioană mondială în 2019 cu naționala Țărilor de Jos.

”MVP-ul Campionatului Mondial din 2019, Estavana Polman, este noul transfer de marcă al echipei noastre. Coordonatorul de joc, în vârstă de 30 de ani, a înscris peste 540 de goluri în cele 144 de selecții la echipa națională a Țărilor de Jos. Bine ai venit în Familia Rapid, Estavana!”, a anunțat clubul Rapid pe pagina oficială de Facebook.

Estavana Polman are în palmares o medalie de aur cu naționala Țărilor de Jos la CM din 2019, din Japonia, una de argint în 2015 (Danemarca) și una de bronz, în 2017 (Germania).

De asemenea, la Campionatul European, Polman a cucerit medalia de argint în 2016 (Suedia) și medalia de bronz în 2018 (Franța). În campionatul Danemarcei, olandeza are trei titluri de campioană, în 2016, 2019 și 2020.

Jucătoarea olandeză a fost legitimată în cariera sa la echipele daneze Sonderjysk Elitesport (2011-2013), Team Esbjerg (2013-2022), iar din acest an a jucat pentru Nykobing Falster Handboldklub.

De-a lungul carierei a primit titlul de golgheteră a campionatului danez în trei ani, cel mai bun inter stânga în liga daneză în 2019 și cel mai bun coordonator de joc la Campionatul Mondial din 2019.

Săptămâna trecută, campioana României anunțase transferul internaționalei sârbe Andjela Janjusevic (inter dreapta), de la Siofok KC.