Salt la conținutul principal

Franța, fără jucătorul său numărul unu, Arthur Fils, la întâlnirea cu Canada de la Cupa Davis

Arthur Fils
Arthur FilsGuerin Charles/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Echipa masculină de tenis a Franței nu va putea conta pe jucătorul său numărul unu, Arthur Fils, la întâlnirea cu Canada din Cupa Davis, programată pe 18 şi 19 septembrie.

"După un an dificil din punct de vedere fizic şi mai multe perioade de inactivitate, trebuie să fiu precaut acum", a scris numărul 11 mondial pe contul său de Instagram.

"Împreună cu echipa mea, am decis să efectuăm o evaluare completă înainte de a relua antrenamentele şi a ne pregăti pentru restul sezonului", a adăugat Fils, la o săptămână după eliminarea sa neaşteptată în primul tur de la US Open.

Câştigător al turneului ATP Masters 1.000 de la Cincinnati, la jumătatea lunii august, primul titlu pentru un jucător francez într-un turneu de acest calibru începând din 2014, Arthur Fils era aşteptat să fie pilonul echipei franceze în duelul de la Quebec.

Echipa franceză va lupta în Canada pentru calificarea la faza finală a Cupei Davis, la care vor participa opt echipe, programată pentru sfârşitul lunii noiembrie la Bologna (Italia).

Arthur Fils fusese convocat de căpitanul Franței, Paul-Henri Mathieu, pe 17 august şi se pregătea astfel să îmbrace tricoul albastru pentru prima dată din februarie 2025.

De la ultima sa selecție, numărul unu francez a fost indisponibil mai multe luni, în special din cauza unei fracturi de stres la spate care l-a ținut departe de circuit între sfârşitul lunii mai 2025 şi începutul lunii februarie 2026.

Ceilalți trei jucători francezi convocați de Paul-Henri Mathieu pentru confruntarea cu Canada sunt Arthur Rinderknech (locul 29 ATP), Quentin Halys (locul 52 ATP) şi specialistul în dublu Pierre-Hugues Herbert (locul 31 ATP).

Căpitanul francez are opțiunea de a face până la trei schimbări la lotul său inițial şi, prin urmare, l-ar putea înlocui pe Arthur Fils cu un alt jucător.

Tenis