La finalul partidei, antrenorul ”roș-albilor”, Zeljko Kopic, s-a arătat extrem de satisfăcut de prestația elevilor săi. Croatul a spus că succesul a fost pe deplin meritat, în special datorită modului în care echipa a gestionat repriza secundă.
Victoria este una cu o dublă însemnătate pentru Dinamo: pe lângă boost-ul de moral imens obținut în fața celei mai în formă echipe din campionat, ”câinii” au urcat pe locul 5 în clasament, cu 31 de puncte, devansând-o pe FC Argeș.
De cealaltă parte, ”U” Cluj rămâne lider cu 39 de puncte, însă poziția lor este acum amenințată direct de Universitatea Craiova, care poate egala echipa lui Bergodi în cazul unui succes contra Rapidului.
”Jucătorii de pe bancă au intrat foarte bine”
Analizând desfășurarea jocului, Kopic a recunoscut că prima parte a fost una dificilă, clujenii fiind extrem de bine organizați defensiv. Cheia succesului a stat însă în discursul de la pauză și în prospețimea adusă de rezerve, un exemplu concludent fiind intrarea lui Musi, care a reușit să și marcheze.
”Am meritat victoria, în final am fost echipa mai bună. La pauză am discutat că trebuie să avem mai multă energie și să punem presiune. Sunt mândru de jucători, mai ales de cei care au venit de pe margine și au intrat foarte bine în ritm. Este ceva ce am cerut tot sezonul”, a punctat tehnicianul croat pentru digisport.ro.
Coșmarul accidentărilor lui Karamoko
Singura umbră asupra succesului dinamovist este situația lui Karamoko, care ”s-a rupt” din nou, după ce abia se recuperase după o altă accidentare.
Deși atacantul părea să fie într-o formă bună la antrenamentele din timpul săptămânii, Kopic a admis că a simțit că jucătorul nu era la intensitate maximă chiar înainte de momentul accidentării.
”E foarte greu de spus acum ce s-a întâmplat. Trebuie să analizăm situația mâine. Nu l-am simțit la intensitate maximă înainte, vom vedea după investigații”, a explicat îngrijorat antrenorul.
Kopic se gândește la semifinala de Cupă cu Craiova
Dinamo nu are timp de sărbătorit, deoarece urmează „cea mai importantă parte a sezonului”. ”Câinii” se pregătesc acum pentru duelul cu Universitatea Craiova din Cupa României, de joi, 23 aprilie, iar Kopic consideră că echipa sa are un mic avantaj și va fi mai odihnită, având în vedere că oltenii au meci programat în campionat abia duminică.
”Avem destul timp să ne revenim și să pregătim meciul. Pentru Craiova va fi ceva mai dificil din cauza programului, pentru că ei joacă mâine. Trebuie să rămânem concentrați și să analizăm totul fără emoții”, a concluzionat Zeljko Kopic.
