Zeljko Kopic sună atacul înainte de meciul cu ”U”: ”Este timpul pentru prima victorie în play-off”

Zeljko Kopic
Zeljko KopicFlaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Dinamo întâlneşte formația Universitatea Cluj, sâmbătă, de la ora 21:00, pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 5-a a play-off-ului Superligii.

Dinamo se pregătește pentru o săptămână care poate decide soarta întregului sezon, iar antrenorul Zeljko Kopic afișează un optimism temperat înaintea confruntării cu liderul la zi al Superligii, Universitatea Cluj.

Tehnicianul croat consideră că momentul este unul propice pentru ca echipa sa să spargă gheața în play-off, mizând pe forma sportivă bună și pe moralul ridicat al elevilor săi după prestația solidă din runda precedentă, contra celor de la CFR Cluj.

Deși recunoaște valoarea adversarului, pe care îl consideră în acest moment ”cea mai bună echipă a campionatului” datorită atitudinii excelente și forței pe contraatac, Kopic amintește că echipa sa a reușit deja să îi învingă pe clujeni de două ori în actuala stagiune.

”Am câştigat de două ori în acest sezon cu 'U' Cluj. Însă ei au rezultate foarte bune în ultima perioadă, aşa că ne aşteaptă un meci dificil, însă suntem pregătiți, avem şi noi ambiția noastră. Sunt foarte buni pe contraatac, au o atitudine excelentă pe teren, aşa că în acest moment Universitatea Cluj este cea mai bună echipă a campionatului. Motivația noastră trebuie să fie la cel mai înalt nivel”, a afirmat el.

Săptămâna adevărului pentru ”câini”

Pentru gruparea din Ștefan cel Mare, programul încărcat din perioada următoare va oferi răspunsurile finale privind succesul acestui an competițional. Dinamo rămâne angrenată pe două fronturi, vizând atât o clasare care să permită accesul în cupele europene, cât și trofeul Cupei României.

„Această săptămână ne va oferi multe răspunsuri. Meciurile cu 'U' Cluj, duelul cu Universitatea Craiova din Cupă și apoi întâlnirea cu Rapid ne vor spune cum vom termina sezonul. Concentrarea noastră este acum 100% pe partida de vineri”, a explicat antrenorul croat.

Eficiența în fața porții, marea restanță

Analizând evoluțiile recente, Zeljko Kopic s-a declarat mulțumit de modul în care echipa construiește și reușește să ajungă în treimea adversă, însă a identificat clar punctul unde elevii săi trebuie să progreseze: finalizarea.

Tehnicianul a afirmat că un plus de precizie în fața porții ar fi adus echipei un număr mult mai mare de puncte în clasament. Totuși, în ciuda problemelor cauzate de accidentări sau de momentele de formă mai slabă ale unor titulari, croatul simte că lotul este acum pregătit să muncească pentru a corecta aceste carențe și pentru a transforma ocaziile create în puncte vitale pe tabelă.

Fotbal