Altele

Unul dintre titularii Rapidului a rămas în Dubai! Motivul pentru care a fost lăsat în aeroport

Alexandru Pașcanu
Alexandru PașcanuČTK / imago sportfotodienst / Anca Tepei
Rapid și-a încheiat cantonamentul din Dubai și echipa este pe drumul de întoarcere către România, dar delegația giuleștenilor numără un om mai puțin.

Alexandru Pașcanu (26 de ani) nu s-a putut îmbarca alături de coechipieri și a fost lăsat în aeroport. 

Reprezentanți ai clubului, citați de gsp.ro sub condiția anonimatului, susțin că jucătorul și-ar fi pus pașaportul în bagajul de cală și nu a putut să se îmbarce cu restul echipei. El ar fi realizat abia la poarta de îmbarcare că nu poate să urce în avion.

El urmează să revină singur în România vineri, cu un zbor programat la ora 15:35.

Giuleștenii vor juca luni, cu Poli Iași, în etapa 22 din Liga 1.