După un sezon petrecut în Arabia Saudită, la Al Wehda, Alexandru Crețu a revenit la Universitatea Craiova.
Potrivit oltenilor, Crețu a semnat un contract pe trei ani. "«MoldOlteanul» nostru s-a întors acasă", a anunțat clubul antrenat de Mirel Rădoi.
"A îmbrăcat tricoul alb-albastru de 123 de ori în prima sa aventură în Cetatea Băniei, a marcat de 16 ori și a oferit 10 pase decisive. Așa cum ne-a obișnuit în trecut, aleargă, recuperează, se demarcă, centrează, driblează, dă goluri, dar mai ales dă tot ce are pentru echipă și acoperă tot terenul în timp ce o face. Povestea merge mai departe", se mai arată în prezentarea lui Crețu.
Mijlocașul, în vârstă de 32 de ani, este evaluat de sistemul Flashscore la 562.000 euro.
