”U” Cluj l-a cumpărat definitiv pe Andrei Coubiș de la Sampdoria

”U” Cluj l-a cumpărat definitiv pe Andrei Coubiș de la Sampdoria
”U” Cluj l-a cumpărat definitiv pe Andrei Coubiș de la SampdoriaFlaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Andrei Coubiș va continua la Universitatea Cluj, după ce ardelenii au activat clauza de transfer definitiv inclusă în acordul de împrumut din această iarnă.

Condiția pentru realizarea mutării era calificarea echipei în play-off-ul SuperLigii, obiectiv atins între timp de formația antrenată de Cristiano Bergodi. În aceste condiții, fundașul central devine oficial jucătorul ”Șepcilor roșii”.

Presa din Italia a confirmat despărțirea de Sampdoria:Andrei Coubiș pleacă. Cei de la Universitatea Cluj l-au cumpărat. Aventura în tricoul Sampdoriei s-a încheiat oficial”.

Potrivit aceleiași surse, suma de transfer se ridică la 125.000 de euro.

Traseul transferului: de la AC Milan în SuperLigă

Cariera lui Coubiș a trecut prin mai multe etape într-un interval scurt. Format la AC Milan, acesta a fost împrumutat la Sampdoria, cu opțiune de cumpărare.

Deși nu a fost utilizat în prima parte a sezonului, clubul genovez a decis să-l transfere definitiv pentru 150.000 de euro. Ulterior, imediat după achiziție, l-a trimis sub formă de împrumut la Universitatea Cluj.

Prin tranzacția finalizată acum, Sampdoria obține un mic profit, de 25.000 de euro.

Cifrele lui Andrei Coubiș
Cifrele lui Andrei CoubișFlashscore

Coubiș s-a impus în primul ”11” al lui Bergodi

Ajuns în SuperLigă fără experiență consistentă la nivel de seniori, Andrei Coubiș a reușit să se adapteze rapid la cerințele fotbalului românesc.

Fundașul central a devenit om de bază în defensiva lui ”U” Cluj, bifând până acum nouă apariții în campionat. În plus, a contribuit și ofensiv, cu două goluri marcate.