Suspendare drastică pentru Radu Petrescu! Centralul și-a aflat pedeapsa

Radu Petrescu în timpul meciului dintre Petrolul și FC Argeș
Radu Petrescu în timpul meciului dintre Petrolul și FC ArgeșAgerpres

Centralul Radu Petrescu a primit o suspendare drastică după ce a anulat un gol valabil marcat de FC Argeș, în partida cu Petrolul.

Potrivit GSP, Radu Petrescu a primit o suspendare de 12 etape. Se pare că preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Kyros Vassaras, nu va anunța public sancțiunea. În urma acestei decizii, Radu Petrescu nu va mai arbitra în acest sezon din Superliga. 

Reamintim că întregul scandal a pornit de la o decizie bizară a centralului Radu Petrescu. În minutul 86, când tabela indica egalitate, (scor 1-1) Micovschi a centrat din lovitură liberă și Sierra a reluat cu capul, însă centralul Radu Petrescu a fluierat înainte ca mingea să intre în plasă. Se pare că centralul ar fi sancționat un fault în atac, însă reluarările nu au evidențiat niciun duel suspect. 

În cursul zilei de miercuri, CCA a emis un comunicat în care confirmă greșeala centralului Radu Petrescu. 

"În minutul 85, jucătorul echipei FC Argeş, în încercarea de a pasa, loveşte cu piciorul în gazon. În acel moment, arbitrul acordă o lovitură liberă pentru FC Argeş, deşi apărătorul formației Petrolul nu comite nicio greşeală. Arbitrul acordă, fără a fi sigur, o lovitură liberă în mod eronat. În urma acestei lovituri, arbitrul ia o altă decizie greşită, oprind jocul imediat fără a se comite vreo abatere, dar cu mult timp înainte ca mingea să intre în poartă. 

Indiferent de presiunea jocului, sub nicio formă arbitrul nu poate corecta o decizie greşită printr-o altă decizie greşită. Dacă arbitrul realizează că a greşit, poate relua jocul cu o minge de arbitru. Mingea este acordată echipei care a atins-o ultima oară la locul incidentului", afirmă preşedintele în analiza publicată.

CITEȘTE ȘI: Radu Petrescu a greșit! Verdict final enunțat de Kyros Vassaras după golul anulat lui FC Argeș

Dani Coman a scăpat cu avertisment și amendă

În urma declarațiilor și jignirilor adresate centralului Radu Petrescu la finalul partidei dintre Petrolul și FC Argeș (scor 2-1), președintele argeșenilor, Dani Coman, s-a dus de bună voie la ședința Comisiei de Disciplină pentru a-și prezenta punctul de vedere. 

Se pare că oficialul și-a argumentat bine cazul, astfel încât a scăpat doar cu un avertisment și o amendă. 

"În temeiul art. 52.1.b din RD, cu aplicarea art. 12, 14 Bis și 15 din RD, se sancționează președintele clubului ACS Campionii FC Argeș, Dănuț Coman, cu avertisment și penalitate sportivă de 4.000 lei", se arată în decizia Comisiei de Disciplină. 

Potrivit articolului 51.1.b invocat în decizie, suspendarea putea să fie între 2 și 6 luni.