Superliga LIVE: Unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului s-a marcat în Dinamo - Hermannstadt

Actualizat
Superliga LIVE
Superliga LIVECristian Stavri / Alamy / Profimedia

Flashscore vă prezintă principalele evenimente, declarații și imagini din cadrul etapei cu numărul 29 din Superliga României.

Clasament după etapa a 29-a

Clasament Superliga
Clasament SuperligaFlashscore

Luni, 3 martie

Dinamo - FC Hermannstadt 2-0

Citește mai mult aici

Notele jucătorilor

Notele jucătorilor
Notele jucătorilorFlashscore

Echipele de start

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

Gloria Buzău - UTA Arad 1-1

În continuare ”lantera roșie” a Superligii, Gloria Buzău înregistrează cel de-al șaselea meci fără victorie, dintre care ultimele 5 s-au soldat cu eșec. Trupa lui Eugen Neagoe a fost aproape să se impună pe final în fața arădenilor lui Mircea Rednic, grație unui gol marcat de Alin Dobrosavlevici, fotbalistul fiind introdus de doar câteva minute pe teren.

La ultima fază din prelungiri, arădenii au beneficiat de o lovitură de la 11 metri după o intervenție imprudentă în careu a aceluiași Dobrosavlevici. Din penalty, Valentin Costache a adus egalarea pentru arădeni.

Buzoienii acumulează 20 de puncte și rămân ultimii în clasament, în vreme ce UTA urcă pe locul 10, cu 34 de lungimi.

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

Gloria are doar două victorii în ultimele 15 etape și are al doilea cel mai slab atac din prima divizie, după Oțelul. Buzoienii nu au mai marcat în 4 din ultimele 5 partide de pe teren propriu.

La UTA există tensiuni legate de o posibilă plecare a lui Mircea Rednic, dar echipa nu e în pericol de retrogradare.

Dinamo vs. Hermmanstadt, 20:00

Dinamo și-a îndepliniti deja obiectivul de a se califica în play-off încă de vineri seara, după egalul dintre CFR și Sepsi, 1-1.

Pe locul 5, cu 45 de puncte, ”câinii” sunt siguri că vor fi între primele 6 după etapa 30, dar rezultatul acestui meci îi poate plasa pe locul 5 sau pe locul 6 la startul playoff-ului.

La rândul ei, Hermannstadt nu are mari probleme în play-out. Este pe locul 8, departe de lupta directă pentru evitarea retrogradării.

H2H
H2HFlashscore
Etapa 29
Etapa 29Flashscore

Duminică,  2 martie

Rapid - FCSB 0-0

VEZI ȘI - "Am jucat cu o echipă care la PAOK a câștigat în 10 contra 11!" Discursul lui Șumudică după egalul cu FCSB

CITEȘTE ȘI - "Nu-mi permit să țip la el!" Ştefan Târnovanu reacționează după conflictul cu Cristi Săpunaru

Derby-ul dintre Rapid - FCSB s-a terminat la egalitate. Citește cronica partidei aici.

Rapid București ocupă în prezent poziția a șasea în clasament. Ei au obținut unsprezece victorii, douăsprezece egaluri și cinci înfrângeri, cu un golaveraj total de 35:25. Acasă, au obținut opt victorii, cinci egaluri și o înfrângere, cu un golaveraj total de 22:10. În ultimul lor meci competitiv, Rapid București a triumfat în fața Farului Constanța cu scorul de 3:1. Printre jucătorii cheie ai Rapid București se numără Claudiu Petrila, care ocupă locul 1 în clasamentul celor mai buni pasatori, cu opt pase decisive, Denis Ciobotariu, care nu a pierdut niciun minut în ultimele cinci meciuri, și Tobias Christensen, selectat pe baza ratingului mediu din ultimele cinci meciuri din competiție.

FCSB este lideră în clasament. A înregistrat paisprezece victorii, zece egaluri și patru înfrângeri, cu un golaveraj total de 42:24. În meciurile din deplasare, au obținut șapte victorii, cinci egaluri și două înfrângeri, cu un golaveraj total de 20:11. În ultimul lor meci competitiv, FCSB a învins Dinamo București cu scorul de 2:1. Jucătorii cheie pentru FCSB sunt Risto Radunovic, Mihai Popescu, și Andrei Gheorghiță, toți selectați pe baza ratingului mediu din ultimele cinci meciuri din competiție.

În ultimele cinci meciuri dintre Rapid București și FCSB, Rapid București a câștigat de trei ori, în timp ce două partide s-au încheiat la egalitate. Ultima întâlnire dintre aceste echipe a avut loc în octombrie 2024, încheindu-se la egalitate, 0-0.

Poli Iași - Petrolul 1-0

Înainte de meciul cu Petrolul, Poli Iași se situa pe penultimul loc în Superliga, cu doar 25 de puncte și fără nicio victorie de la instalarea lui Vasile Miriuță pe banca tehnică. Cu toate acestea, succesul obținut în această etapă le-a oferit moldovenilor un motiv serios de speranță, propulsându-i peste Unirea Slobozia, care a fost învinsă de Oțelul.

Meciul dintre Poli Iași și Petrolul a fost unul tensionat încă din primele minute. Gazdele au reușit să trimită mingea în poartă devreme, prin Samayoa, însă golul a fost anulat după intervenția VAR, care a confirmat o poziție de ofsaid. În ciuda acestui moment dezamăgitor, ieșenii au continuat să preseze și au reușit să deschidă scorul chiar înainte de pauză. Diakhaby a șutat din interiorul careului, mingea a fost deviată, iar portarul Petrolului, Linner, nu a mai avut nicio șansă să intervină.

După reluarea jocului, Petrolul a încercat să echilibreze partida, efectuând mai multe schimbări pentru a aduce un plus de energie pe teren. Oaspeții au fost aproape de egalare în câteva rânduri, cea mai mare ocazie aparținând lui Irobiso, care a șutat periculos din careu, însă portarul Jesus a reușit o intervenție salvatoare. De partea cealaltă, Poli Iași a gestionat bine avantajul și a încercat să lovească pe contraatac.

Finalul partidei a oferit un moment tensionat, când o eroare uriașă în defensiva Petrolului le-ar fi putut aduce gazdelor un al doilea gol. O neînțelegere între un fundaș și portarul Linner i-a oferit lui Alin Roman o oportunitate ideală, însă acesta nu a reușit să finalizeze.

În ciuda presiunii din ultimele minute, Poli Iași a reușit să păstreze avantajul minim până la fluierul final și să obțină o victorie extrem de importantă în lupta pentru menținerea în Superligă. 

Statistici meci
Statistici meciFlashscore

Sâmbătă, 1 martie

Universitatea Craiova - Farul Constanța 1-0

Citește cronica partidei AICI.

Universitatea Craiova, lider provizoriu în Superligă
Universitatea Craiova, lider provizoriu în SuperligăFlashscore
Echipele de start
Echipele de startFlashscore

"U" Cluj - FC Botoșani 0-1

Universitatea Cluj a suferit o înfrângere surprinzătoare pe teren propriu, 0-1 cu FC Botoșani, în penultima etapă a sezonului regulat din Superliga. Deși echipa lui Ioan Ovidiu Sabău părea într-o formă bună după două victorii consecutive, acest meci a evidențiat probleme serioase în jocul „șepcilor roșii”.

Startul partidei a fost departe de a oferi spectacol. Cele două echipe au părut lipsite de idei, iar ocaziile de gol au fost aproape inexistente. Singurul moment notabil din prima repriză a venit abia în minutul 44, când Chipciu a trimis în bară, ratând o șansă importantă pentru U Cluj. 

După pauză, ardelenii au încercat să forțeze mai mult în ofensivă, dar fără eficiență. Ocaziile ratate de Fabry (min. 48) și Bettaieb (min. 77) au arătat lipsa de inspirație a echipei gazdă în fața porții adverse. Deși Clujul a controlat jocul, nu a reușit să transforme posesia în goluri, iar acest lucru avea să îi coste scump.

În minutul 80, FC Botoșani a dat lovitura pe contraatac. Oaspeții au surprins apărarea gazdelor cu un atac rapid, având superioritate numerică patru contra unu. Mitrov l-a găsit excelent pe Enzo Lopez, care nu a iertat și a înscris pentru 1-0. Golul a venit la prima ocazie clară a moldovenilor și a fost suficient pentru a le aduce toate cele trei puncte.

Rezumat video

Statistici meci
Statistici meciFlashscore

CITEȘTE ȘI - Marius Şumudică, înainte de derby: "Cei de la FCSB pleacă favoriți, cunosc fiecare petic de teren"

CITEȘTE ȘI - Denis Ciobotariu se teme de FCSB: "FCSB e foarte greu de învins, dar noi mergem să câştigăm"

CITEȘTE ȘI - VIDEO. Elias Charalambous, înainte de Rapid - FCSB: "Vom da totul pentru a câştiga!"

Vineri, 28 februarie

Sepsi - CFR Cluj 1-1

Sepsi avea nevoie de victorie pentru a mai spera la o calificare în play-off, însă au obținut doar un rezultat de egalitate cu CFR. În urma acestuia, covăsnenii au rămas la 4 puncte în spatele Rapidului, cu un singur meci rămas de disputat.

Astfel, se cunosc toate cele șase echipe calificate în play-off: FCSB, CFR Cluj, Universitatea Cluj, Univ. Craiova, Dinamo și Rapid se vor lupta pentru titlul de campioană. Citește detalii aici.

Unirea Slobozia - Oțelul 0-1

În minutul 55, Teles a văzut direct cartonașul roșu după un fault dur asupra lui Toma. Este primul cartonaș roșu pe care îl vede jucătorul portughez în acest sezon. 

După doar cinci minute, Blazek și-a lobat propriul portar și gălățenii au trecut în avantaj. Încercând să oprească mingea din drumul spre poartă, slovacul s-a lovit de bară și s-a accidentat, fiind înlocuit. Citește cronica aici.

Etapa 29
Etapa 29Flashscore