Salt la conținutul principal

CFR Cluj risipește speranțele lui Sepsi la play-off

Kamara a marcat golul clujenilor
Kamara a marcat golul clujenilorFlaviu Buboi/NurPhoto/Shuttersto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Meciul dintre Sepsi și CFR Cluj a închis cursa pentru locurile de play-off-ul Superligii României.

Sepsi avea nevoie de victorie pentru a mai spera la o calificare în play-off, însă au obținut doar un rezultat de egalitate cu CFR. În urma acestuia, covăsnenii au rămas la 4 puncte în spatele Rapidului, cu un singur meci rămas de disputat.

Astfel, se cunosc toate cele șase echipe calificate în play-off: FCSB, CFR Cluj, Universitatea Cluj, Univ. Craiova, Dinamo și Rapid se vor lupta pentru titlul de campioană. 

Clasament
ClasamentFlashscore

Sepsi OSK - CFR Cluj 1-1

În minutul 30, Marius Coman a marcat al patrulea său gol din acest sezon, primul însă din acest an. Atacantul a îndeplinit o simplă formalitate când a înscris după ce Hindrick a respins șutul lui Oberlin. 

Sepsi a avut șansa golului doi, însă reluarea lui Simic a căzut pe bara transversală.

În minutul 61, CFR a restabilit egalitatea prin Kamara. Abeid trimite o centrare perfectă în șase metri, iar Kamara îl învinge pe Niczuly.

Covăsnenii au avut o șansă mare de a reveni în avantaj după nouă minute. Față în față cu Hindrick, Oberlin nu a reușit să-l învingă pe portarul clujean. Hindrick a avut o nouă intervenție bună în minutul 74, la șutul lui Mailat din interiorul careului. 

Ambele echipe au mai avut șanse de a marca pe final, însă rezultatul a rămas neschimbat. În ultima etapă, CFR primește în Gruia lanterna roșie, Gloria Buzău, în timp ce Sepsi va evolua pe terenul lui Petrolul Ploiești.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal