Succesul obținut la Pitești, grație golului marcat de Anton Kresic în minutul 58, i-a adus lui Șumudică trei puncte importante, dar și sentimente contradictorii. Pe banca adversă s-a aflat Bogdan Andone, cumnatul său, aflat la prima confruntare directă cu tehnicianul CFR-ului.
„Cu un ochi râd, cu un ochi plâng. Vă spun sincer. Pentru Bogdan, pentru Dani... E familia mea, e primul meci în care ne-am întâlnit, știu ce pasiune pune, știu ce antrenor este”, a declarat Șumudică la finalul partidei.
Antrenorul a ținut să evidențieze și munca lui Andone, amintind de perioada petrecută de acesta la FC Botoșani.
„Eu am mai spus-o, când a fost la Botoșani, dacă se duceau Mourinho și Guardiola la Botoșani, nu o salvau. Ce a făcut anul trecut a fost extraordinar”.
Șumudică: „Nu joc un fotbal plăcut acum, sunt forțat să obțin rezultate”
Șumudică a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă la CFR Cluj. Clubul se află în insolvență, iar antrenorul susține că situația financiară și imposibilitatea participării în competițiile europene afectează moralul jucătorilor.
„Este foarte greu să umbli la mentalul jucătorilor, în condițiile în care ei știu că nu pot juca în cupele europene. Noi nu avem bonusuri, nu avem nimic, avem doar salariile care trebuie plătite la timp. Ne pregătim, s-au făcut diminuări, au înțeles. Mulți jucători au pierdut bani foarte mulți”, a explicat tehnicianul.
Șumudică a amintit că a preluat echipa într-o perioadă de schimbări majore, după plecarea a 19 fotbaliști, și că prioritatea sa este acumularea rapidă de puncte, chiar dacă acest lucru presupune sacrificarea spectacolului.
„Eu încerc să clădesc o echipă. Am luat-o de la zero, au plecat 19 jucători. Eu nu joc un fotbal plăcut acum, pentru că sunt forțat să obțin rezultate și să ne îndepărtăm de zona aceea”.
Două zile de izolare după derby-ul pierdut cu Universitatea Cluj
Înfrângerea din etapa precedentă l-a afectat puternic pe Șumudică, care a preferat să se concentreze exclusiv asupra pregătirii următorului meci.
„Veneam după un eșec dur, eu n-am ieșit două zile din camera de hotel după meciul cu U Cluj. Am revăzut meciul, am văzut ce au greșit, le-am arătat ce au greșit, m-am concentrat, am urmărit Piteștiul”.
În privința partidei cu FC Argeș, antrenorul a explicat că a ales deliberat să lase posesia adversarilor și să mizeze pe contraatacuri. Planul a dat rezultate, iar golul decisiv a venit în urma unei faze fixe, prima transformată în gol de CFR în acest sezon.
„Este victoria jucătorilor. Eu n-am putut decât să umblu la mentalul lor în astea trei zile. Am fost puțin mai agresiv zilele astea. Jucătorii merită toate felicitările”, a adăugat Șumudică.
