„Am asistat din nou la un spectacol al urii”
Antal Arpad a anunțat luni (12 octombrie) că a depus sesizări la cele două foruri. Primarul a acuzat faptul că intervenția oficialilor nu a oprit manifestările galeriei oaspete.
„Pe 9 octombrie, pe stadionul din Sfântu Gheorghe, am asistat din nou la un spectacol al urii: zeci de minute de scandări xenofobe și antimaghiare de o agresivitate extremă din partea galeriei oaspete.
Deși partida a fost întreruptă scurt, manifestările au continuat fără ca arbitrii sau forțele de ordine să aplice până la capăt protocolul în 3 pași împotriva discriminării – trimiterea echipelor la vestiare sau oprirea definitivă a jocului.”
Sesizarea către FRF solicită analizarea probelor video și audio, sancțiuni disciplinare și instruirea arbitrilor și observatorilor.
UEFA i s-a cerut să solicite un raport din partea federației și să monitorizeze procedurile disciplinare și aplicarea protocolului.
Dioszegi: „Nu ne dorim să câștigăm la masa verde”
Patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, a susținut că gazdele au acceptat aproximativ 1.000 de suporteri dinamoviști în sectorul oaspeților, deși numărul prevăzut era de 415, și au permis comercializarea tricourilor DDB.
„Nu ne dorim să câștigăm la masa verde. Meciul trebuie să se joace pe teren. Dinamo a fost mai bună ca noi. Dar nu e normal ca noi să fim văzuți altfel. Nu vrem politică, nu vrem autonomie, nu vrem nimic! Vrem să jucăm fotbal”, a declarat acesta la Digi Sport.
Dioszegi a respins și reproșurile președintelui dinamovist Andrei Nicolescu privind lipsa mâncării din lojă, considerând că subiectul a fost folosit pentru a muta atenția de la scandări: „Trebuie să ne concentrăm la fotbal și nu dacă platoul are salam sau parizer. A fost o diversiune din partea lor pentru a ascunde scandalul cu strigătele xenofobe. E foarte clar.”
Rezumat video: Sepsi - Dinamo 0-2 (9 octombrie 2026)
SUPERLIGA 2026/27
Urmărește cele mai importante informații din Superliga României, de la transferuri și programul meciurilor până la cele mai noi declarații și știri.
Program Superliga - Rezultate - Clasament - Reguli noi
Listă antrenori - Top Transferuri - Program derby-uri - Știri noi
