Cum s-a ajuns la schimbarea regulii
Până la intervenția FRF și LPF, regulamentele prevedeau că lista de jucători transmisă la începutul sezonului putea fi modificată doar cu fotbaliști transferați în perioada oficială de mercato. Un jucător scos de pe listă nu mai putea reveni pe aceasta decât prin rezilierea contractului și semnarea unuia nou.
Totul s-a schimbat după ce patronul George Becali a cerut reincluderea lui Malcom Edjouma pe lista FCSB, deși sezonul începuse deja. În urma solicitării, conducerea FRF și LPF a aprobat ca fotbalistul să fie reintrodus fără reziliere și fără contract nou, modificând astfel regula în timpul campionatului.
Reacția rivalilor: ”Ăsta nu e fotbal corect!”
Decizia i-a scos din sărite pe oficialii Rapidului și Craiovei. Victor Angelescu, președinte și acționar al clubului giuleștean, a transmis un mesaj tranșant:
„Cerem suspendarea legii, Rapid și Craiova nu acceptă ca regulile campionatului să fie schimbate peste noapte!”
Adoptată rapid și fără consultarea tuturor echipelor, așa-numita „lege Becali” a stârnit un val de critici, iar conflictul dintre cluburile implicate și conducerea fotbalului românesc pare departe de final.
Mesajul complet al lui Victor Angelescu
”Rapid nu acceptă ca regulile campionatului să fie schimbate peste noapte, în plin sezon, pentru a favoriza un singur club. Ăsta nu e nici fotbal corect, nici respect față de competiție și față de munca tuturor echipelor.
”Comitetul de Urgență al FRF a modificat ROAF fără să consulte cluburile și fără o minimă transparență. S-a schimbat o regulă care era în vigoare de ani de zile, care nu reprezenta o urgență reală, dar va avea efect imediat asupra perioadei de transferuri și a dreptului de joc al jucătorilor. Cu alte cuvinte: s-a intervenit direct în desfășurarea campionatului.
”Când schimbi regulile în timpul jocului, lovești în credibilitatea fotbalului. Când o faci pentru a avantaja pe cineva anume, lovești în fair-play.
”Împreună cu cei de la Craiova, am cerut suspendarea imediată a aplicării acestei modificări și reluarea discuțiilor în mod transparent, cu toți participanții la masă. Dacă nu se va întâmpla asta, vom merge până la capăt, folosind toate căile legale pentru a apăra corectitudinea campionatului.
”Nu vreau să fiu înțeles greșit, noi nu ne opunem modernizării sau îmbunătățirii regulamentelor, dar aceste schimbări trebuie făcute transparent, cu participarea tuturor celor implicați și cu respectarea calendarului competițional.
”Nu e vorba doar de Rapid sau Craiova. E vorba de fotbalul românesc și de respectul pentru suporteri, pentru munca jucătorilor și pentru spiritul competiției. Dacă pierdem asta, pierdem tot”, a declarat Angelescu.
