Pancu a subliniat că momentele decisive au apărut în urma unor mici detalii, în special faza din care gazdele au înscris golul decisiv.
Golul din corner, momentul cheie al meciului
Antrenorul CFR-ului a făcut referire la faza care a precedat golul doi marcat de U Cluj, apărut în urma unui corner. În opinia sa, acea situație putea fi evitată de echipa sa.
Totuși, Pancu a recunoscut că astfel de meciuri tensionate, în care miza este foarte mare, se decid adesea în urma unor astfel de momente.
”Am întâlnit un adversar foarte bun, foarte puternic, diferența se va face întotdeauna la detalii. În seara asta s-a ajuns la un corner la care nu trebuia să se ajungă. Mai sunt 9 meciuri de disputat, suntem la 4 puncte de primul loc, ne vom lupta în continuare. Toate își doresc, după care se va face o oarecare diferențiere. Întâlnim liderul acasă și avem o șansă mare să ne apropiem la un punct de ei”, a spus Pancu.
Probleme după minutul 60
Daniel Pancu a mai explicat că echipa sa a pierdut din intensitate în repriza secundă, mai ales în duelurile individuale. În plus, tehnicianul a evidențiat și o problemă legată de aportul jucătorilor introduși de pe bancă.
”O luptă la titlu nu are cum să fie ușoară. Cred că un rezultat de egalitate era mai echitabil. În a doua repriză am început să pierdem duelurile. Singurul care a făcut diferența când a intrat de pe bancă a fost Biliboc, cred că în ultimul timp avem o problemă aici, după minutul 60 când schimbăm, nu pentru că nu ar avea valoare jucătorii, dar nu au ritm.
”De asta fac schimbări mai greu, de obicei sunt un antrenor care schimbă”, a declarat antrenorul CFR-ului.
Pancu, avertizat de arbitru
La final, tehnicianul a vorbit și despre cartonașul galben primit în timpul meciului, după o discuție cu arbitrul.
”Nu poți să îmi dai galben pentru că ți-am spus că e corner. A venit, mi-a dat galben și a zis că poate s-a înșelat”, a adăugat Pancu.
După prima etapă din play-off, CFR Cluj este la patru puncte în spatele liderului Rapid. În runda următoare, echipa din Gruia va juca pe teren propriu chiar împotriva liderului campionatului.
