"Cu siguranță mâine va fi la fel de fierbinte atmosfera ca la meciul cu Universitatea Craiova. La sfârşitul meciului ne dorim să le oferim suporterilor cele trei puncte, aşa, de început de play-off. E foarte important să începem play-off-ul cu dreptul, pentru că avem experiența anilor trecuți şi nu vrem să repetăm aceleaşi greşeli. De aceea e nevoie de motivație să începem foarte bine. Suntem într-o formă bună, venim după trei rezultate pozitive împotriva unor echipe bune, lucru care ne dă încredere înainte de acest nou campionat", a spus el.
"Giulești e casa noastră"
Fundaşul este de părere că şi în derby-ul de sâmbătă seara diferența o vor face micile detalii.
"Dorința vestiarului a fost să jucăm toate meciurile de pe teren propriu pe Giuleşti pentru că aici e casa noastră. Noi considerăm că este un avantaj să jucăm aici. Dinamo e o echipă bună, cu un joc colectiv foarte bun. Pasează foarte bine, are o posesie ridicată, dar mă bucur că în sezonul acesta în cele două meciuri am reuşit să îi contracarăm. Sper ca şi mâine seară să facem un joc bun şi să câştigăm. În general în derby-uri nu contează nici locul din clasament, nici cine intră pe teren. Motivația este mereu la fel, doar micile detalii fac diferența", a explicat el.
În opinia sa, în acest moment toate cele şase echipe din play-off au şanse la câştigarea titlului.
"Urmează cel mai echilibrat play-off de când este acest sistem. Consider că acum, la start, toate echipele au şanse la campionat. Sigur însă că este Craiova sau CFR Cluj, care vine după o serie incredibilă de victorii, care au un plus", a menționat Răzvan Onea.
FC Rapid întâlneşte formația Dinamo, sâmbătă, de la ora 21:00, pe Stadionul Giuleşti din Capitală, într-o partidă contând pentru prima etapă a play-off-ului Superligii.
