Clubul giuleștean a emis un comunicat prin care neagă această informație și acuză că sunt puse „piedici în calea performanței și a dezvoltării Rapidului, rămânem uniți".
"În mod nesurprinzător, primim din nou dovezi că Rapidul deranjează și incomodează. Altfel nu poate fi percepută apariția în spațiul media a unei informații total eronate, care, în mod vizibil, are ca scop destabilizarea echipei cu doar câteva ore înaintea unei partide atât de importante în vederea îndeplinirii obiectivelor clubului.
Este complet inacceptabil ca la nu mai puțin de 24 de ore după o conferință de presă în cadrul căreia domnul Victor Angelescu a reiterat susținerea pentru antrenorul echipei – Marius Șumudică, să se inventeze un alt motiv de disensiuni între conducerea clubului și acesta.
De la începutul raporturilor contractuale și până în momentul de față, Marius Șumudică NU a primit din partea clubului nicio sancțiune financiară.
Relația dintre conducere și antrenor este una bazată pe comunicare deschisă și respect reciproc.
Astfel de dezinformări, de care echipa noastră are parte de fiecare dată când liniștea din cadrul clubului nu este pe placul multora, nu pot fi permise și nu le vom lăsa niciodată să ne dezbine", transmit giuleștenii.
Rapid joacă miercuri seara în sferturile Cupei României, de la ora 19:30, cu Metalul Buzău.