Decizii greșite în lanț luate de Radu Petrescu
”În minutul 85, jucătorul echipei FC Argeş, în încercarea de a pasa, loveşte cu piciorul în gazon. În acel moment, arbitrul acordă o lovitură liberă pentru FC Argeş, deşi apărătorul formației Petrolul nu comite nicio greşeală. Arbitrul acordă, fără a fi sigur, o lovitură liberă în mod eronat. În urma acestei lovituri, arbitrul ia o altă decizie greşită, oprind jocul imediat fără a se comite vreo abatere, dar cu mult timp înainte ca mingea să intre în poartă.
Indiferent de presiunea jocului, sub nicio formă arbitrul nu poate corecta o decizie greşită printr-o altă decizie greşită. Dacă arbitrul realizează că a greşit, poate relua jocul cu o minge de arbitru. Mingea este acordată echipei care a atins-o ultima oară la locul incidentului”, afirmă preşedintele în analiza sa.
Citește și: Dani Coman, primele declarații la ieșirea de la Comisia de Disciplină
”CCA condamnă ferm orice formă de discurs care incită, direct sau indirect, la violență împotriva arbitrilor”
Comisia Centrală a Arbitrilor condamnă discursul preşedintelui clubului FC Argeş, Dănuț Coman, de la finalul partidei, în care acesta a afirmat că arbitrii care greşesc ”merită bătuți” şi ”călcați în picioare”.
”CCA condamnă ferm orice formă de discurs care incită, direct sau indirect, la violență împotriva arbitrilor. Limbajul care depăşeşte limitele criticii constructive şi încurajează agresivitatea este inacceptabil într-o societate civilizată şi într-un sport care promovează valorile fair-play-ului.
În contextul declarațiilor recente făcute imediat după meciul Petrolul - FC Argeş, se exprimă dezaprobarea totală față de orice discurs care poate fi interpretat ca instigare la violență sau agresiune.
Arbitrajul reprezintă un pilon fundamental al fotbalului. Orice eroare, fie ea reală sau percepută, trebuie analizată prin mecanismele regulamentare existente, nu prin amenințări sau printr-un limbaj care încurajează acte de agresiune.
Oficialii cluburilor de fotbal au responsabilitatea de a promova fair-play-ul. Discursul radical nu face decât să creeze tensiuni inutile în stadioane şi să pună în pericol siguranța brigăzilor de arbitri”, se arată pe site-ul FRF.
”Respectarea acestor cerințe este esențială pentru asigurarea credibilității actului decizional”
Totodată, CCA se opune categoric utilizării unor soluții software alternative, neomologate, a căror marjă de eroare nu este cunoscută, în cadrul transmisiunilor televizate realizate de deținătorii drepturilor competiției.
”Orice analiză destinată fundamentării unor decizii oficiale trebuie efectuată exclusiv prin intermediul unor sisteme certificate, conforme standardelor în vigoare, capabile să fie calibrate corespunzător şi să identifice cu acuratețe situațiile de joc înainte de emiterea unor verdicte.
În special în ceea ce priveşte ofsaidul sau depăşirea completă a liniei de către minge. Respectarea acestor cerințe este esențială pentru asigurarea credibilității actului decizional, precum şi pentru protejarea integrității competiției”, mai precizează CCA.
Meciul Petrolul Ploieşti - FC Argeş, din cadrul etapei a 27-a a Superligii, desfăşurat vineri (13 februarie), s-a încheiat cu victoria gazdelor cu scorul de 2-1.
FC Argeş a acuzat decizia arbitrului Radu Petrescu din minutul 86 prin care a anulat golul valabil marcat de Roberto Manuel Sierra Gimenez, la scorul de 1-1.
Ulterior, clubul FC Argeş a solicitat Comisiei Centrale a Arbitrilor şi Federației Române de Fotbal publicarea transcrierii înregistrărilor audio cu discuțiile arbitrilor din timpul meciului cu Petrolul Ploieşti.
