Probleme de lot la reunirea FCSB! Listă lungă de absenți. Ngezana a lipsit din nou

FCSB
FCSB FCSB/ Facebook

După o binemeritată vacanță de aproximativ trei săptămâni, fotbaliștii de la FCSB s-au reunit pentru a efectua vizita medicală obligatorie înaintea noului sezon. Totuși, noul tehnician al echipei, Marius Baciu, nu a avut la dispoziție întregul efectiv, confruntându-se cu probleme serioase de lot din cauza a numeroase absențe notabile.

Pe de o parte, din peisaj au dispărut definitiv cinci fotbaliști importanți care s-au despărțit oficial de FCSB în această vară: Darius Olaru, Mamadou Thiam, Baba Alhassan, Vlad Chiricheș și portarul Lukas Zima. Totuși, o serie de jucători de bază au lipsit motivat de la această primă acțiune.

Este cazul lui Florin Tănase, Mihai Popescu și Ștefan Târnovanu, care au primit din partea conducerii câteva zile suplimentare de odihnă. Aceștia nu vor mai trece pe la București, urmând să revină direct în cantonamentul de vară. O altă absență motivată a fost cea a lui Joao Paulo, fotbalist aflat în prezent în febra competiției, el fiind convocat la Cupa Mondială din 2026 alături de reprezentativa țării sale, Capul Verde.

Siyabonga Ngezana a lipsit iar

Marea problemă de la reunire a fost reprezentată însă de Siyabonga Ngezana. Fundașul central a lipsit din cauza unei accidentări, generând din nou tensiuni la nivelul conducerii. În urmă cu doar câteva zile, președintele Mihai Stoica recunoștea public că se teme exact de un asemenea scenariu și avertiza că este hotărât să îl reclame pe fotbalist la comisii, mai ales că sud-africanul nu se află la prima abatere de acest gen în privința programului echipei.

În paralel, la vizita medicală au absentat și David Kiki alături de Daniel Graovac. Situația lor este însă complet diferită, cei doi fundași fiind trași pe linie moartă de oficiali, deoarece nu mai sunt doriți în continuare în cadrul clubului.

Noutăți sub comanda lui Marius Baciu

Nu au fost însă doar vești proaste pentru Marius Baciu. Antrenorul i-a avut la dispoziție pe Dennis Politic, revenit oficial la echipă după perioada în care a fost împrumutat la Hermannstadt, dar și pe nou-venitul Ronny Labonne, fotbalist care și-a cunoscut cu această ocazie noii coechipieri și care urmează să intre la primele ședințe de pregătire.

Lotul celor de la FCSB se va completa treptat în zilele următoare, pe măsură ce jucătorii aflați încă în vacanță se vor alătura echipei. Ulterior, în perioada 26 iunie - 10 iulie, delegația bucureșteană va pleca în Olanda pentru a desfășura un stagiu de pregătire centralizat.

Programul din această vară se anunță extrem de încărcat. FCSB va debuta în noul sezon competițional în weekendul 17-19 iulie, când este programată runda inaugurală din SuperLigă. La doar câteva zile distanță, pe 23 iulie, trupa lui Marius Baciu va intra și în focurile cupelor europene, urmând să dispute prima manșă din turul doi preliminar al Conference League, în compania formației Auda.

Lotul prezent la reunirea FCSB

Portari: Matei Popa, Mihai Udrea, Rareș Andrei

Fundași: Valentin Crețu, Ronny Labonne, Andre Duarte, Joyskim Dawa, Andrei Dăncuș, Risto Radunovici, Alexandru Pantea, Ricardo Pădurariu

Mijlocași: Mihai Lixandru, Ofri Arad, Juri Cisotti, Mihai Toma, David Popa, Octavian Popescu, Dennis Politic

Atacanți: Alexandru Stoian, Daniel Bîrligea, David Avram

Fotbal