Rezultatul din Bănie a complicat serios calculele bucureștenilor. Chiar dacă ar reuși să câștige toate cele trei meciuri rămase din sezonul regular, roș-albaștrii nu mai sunt stăpâni pe propriul destin și au nevoie, obligatoriu, de rezultate favorabile în duelurile rivalelor directe.
Mihai Stoica: ”Dacă nu pierdeam acest meci, eram la mâna noastră”
A doua zi după partidă, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a recunoscut că echipa nu a profitat de contextul creat de pașii greșiți ai adversarilor și că, în acest moment, situația este mult mai complicată.
"Un punct era mare, eram la mâna noastră. Dacă anul trecut marcam și când nu ne așteptam, acum ratăm din situații foarte clare. Noi calcule nu mai putem să facem. Calcule făceam dacă nu pierdeam meciul ăsta. Depindeam de noi. Acum depindem de alții. Vedem. Practic, trebuie să cadă două echipe dintre CFR, U Cluj, FC Argeș și Botoșani. E complicat în momentul ăsta.
CITEȘTE ȘI: FCSB, la un pas de dezastru! Cum mai poate prinde campioana play-off-ul după eșecul din Bănie
”Un egal între U Cluj și Botoșani poate să simplifice pentru noi problema. Să iasă ce ne dorim noi mi se pare cam greu. Până acum rezultatele ne-au ajutat. În schimb, noi am pierdut pe un stadion pe care reușeam să câștigăm. Nu pierdusem meciuri cu miză acolo. Dacă luăm nouă puncte în ultimele trei jocuri, nu pun la calcul Oțelul și UTA, avem avantaj. Eu îmi fac calculele bine. Nu joacă calculele", a declarat Mihai Stoica, pentru Fanatik.
Trei meciuri decisive pentru roș-albaștri
În cursa pentru ultimele locuri de play-off sunt implicate mai multe formații, printre care CFR Cluj, Universitatea Cluj, FC Argeș și FC Botoșani, iar FCSB are nevoie ca cel puțin două dintre acestea să piardă puncte pentru a mai spera la calificare.
Pentru a rămâne conectată la lupta pentru play-off, FCSB este obligată să obțină maximum din confruntările cu Metaloglobus București, pe teren propriu, cu UTA Arad, în deplasare, și cu Universitatea Cluj, din nou acasă.
