Olaru, după eșecul cu Universitatea Craiova: „Atât s-a putut. Nu mai suntem la mâna noastră, urmează trei finale"

Olaru, după eșecul cu Universitatea Craiova: „AtțtNu mai suntem la mâna noastră, urmează trei finale""
Olaru, după eșecul cu Universitatea Craiova: „AtțtNu mai suntem la mâna noastră, urmează trei finale""Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

FCSB a pierdut pe terenul Universității Craiova cu 0-1, complicându-și serios șansele de calificare în play-off. Căpitanul Darius Olaru a vorbit despre șansele roș-albaștrilor de a mai prinde primele șase locuri.

"E un moment greu, pentru că am văzut și celelalte meciuri. Au fost rezultate destul de bune pentru noi și cred că eram într-un moment bun, aveam trei victorii la rând," a declarat Olaru, care consideră că echipa sa merita mai mult din acest meci: "Am avut câteva situații la început. După au controlat jocul, au reușit să marcheze, dar cred că repriza a doua ne-a aparținut. Per total zic că am avut câteva situații bune și dacă eram puțin mai atenți, cred că meritam un egal."

Citește și: Universitatea Craiova o învinge la limită pe FCSB. Se complică calculele pentru roș-albaștri

"Atât s-a putut"

Întrebat despre oscilațiile echipei din acest sezon, mijlocașul FCSB-ului a recunoscut: "Am spus-o mereu. Dacă găseam rezolvarea și era așa de simplu, am fi făcut-o. Nu trebuia să ajungem în această postură, să jucăm cu atâta presiune. Știm că la fiecare meci trebuie să jucăm la victorie și atât s-a putut. Din păcate, în această seară."

Cu trei etape rămase din sezonul regular, situația FCSB-ului devine tot mai complicată. "Nu mai avem nimic de pierdut. Nu mai suntem nici la mâna noastră. Sunt trei meciuri, trei finale. Aici ne arătăm caracterul - dacă vrem să fim acolo în playoff, trebuie să le câștigăm pe toate trei și să sperăm că se vor întâmpla și câteva rezultate în favoarea noastră," a concluzionat Olaru.