Protagonistul? Marcus Păcurar, un tânăr fotbalist român în vârstă de doar 19 ani crescut în Italia care s-a format la academia Francescu Totti. Fundașul central era liber de contract încă din vară, ultima dată evoluând pentru Feralpi U19.
Păcurar, primul transfer al iernii la Craiova
”OFICIAL | Bun venit în familia Științei, Marcus Pacurar!
Universitatea Craiova l-a legitimat astăzi pe fundașul central Marcus Gabriel Pacurar, un fotbalist de perspectivă crescut în Italia, fost junior la școala de fotbal condusă de Francesco Totti. În vârstă de 19 ani, a mai evoluat în cadrul unor academii importante din Italia, la Lazio, OstiaMare, Reggina, Trastevere, Mantova și Feralpisalo.
Marcus se află deja sub comanda lui Constantin Gâlcă și va purta tricoul cu numărul 41.
Mult succes în tricoul alb-albastru, Marcus!”, au scris reprezentanții clubului Universitatea Craiova pe rețelele de socializare.
Oltenii încep anul 2025 cu un duel ce se anunță a fi unul de foc: Universitatea primește pe Oblemenco vizita lui Dinamo, partida fiind programată duminică, 19 ianuarie, de la ora 20:30.