Andre Miguel Pinto Lopes, 28 de ani, ”este un fotbalist portughez de atac, cu prestații consistente atât în flancurile compartimentului ofensiv, dar şi în linia mediană, ca inter sau pe post de coordonator de joc”, potrivit sursei menționate. El vine de la CD Santa Clara, club cu care SC Oțelul Galați a ajuns la un acord privind transferul său definitiv. Andre Miguel, cunoscut sub apelativul Andrezinho, a semnat un contract valabil de la 1 iulie care îl va ține la Dunărea de Jos până pe 30 iunie 2027.
În sezonul trecut, el a activat sub formă de împrumut la Alverca, grupare din liga a doua lusitană, pentru care a jucat 37 de partide, dintre care 3 în Cupă. A marcat 7 goluri şi a livrat 10 assist-uri. Andrezinho a evoluat şi la alte cluburi portugheze, precum Casa Pia sau Mafra, dar şi la Dunajska Streda, din Slovacia, formație pentru care a apărut în preliminariile Europa League.
”Am venit cu toată inima în România”
În cele 153 de meciuri oficiale disputate până ca acum ca senior, a înscris 21 de goluri şi a oferit 16 pase decisive. În 2024, a reuşit cu CD Santa Clara promovarea în prima ligă. În eşalonul de elită are 18 meciuri disputate.
”Am venit cu toată inima în România, am referințe foarte bune despre clubul Oțelul şi despre suporterii acestei echipe şi sunt pregătit să dau totul pentru noile mele culori.
Mă bucur că mai sunt şi alți vorbitori de portugheză aici, sper să mă integrez cât mai repede şi să producem fotbalul pe care fanii Oțelului şi-l doresc.
Fotbalul cel mai frumos se produce atunci când este jucat cu mii de oameni în tribune, prin urmare abia aştept să întâlnesc pe stadion suporterii noii mele echipe. Forza, Oțelul!”, a declarat Andrezinho, care se află de marți în cantonamentul de la Braşov.
Fundașul brazilian Kazu vine și el la Galați
Tot joi, Oțelul a achiziționat un fundaş brazilian din Portugalia, pe Christian Kendji Wagatsuma Ferreira ”Kazu”, ultima oară legitimat la Gil Vicente.
Oțelul a ajuns la şapte transferuri perfectate în această vară, după mijlocaşul Andrei Ciobanu (Farul Constanța), fundaşul Răzvan Trif (UTA), atacantul Patrick Fernandes (Maritimo Funchal), tânărul atacant Daniel Sandu (Metaloglobus) şi mijlocaşul Ştefan Bană (Universitatea Craiova).