Fotbalistul sârb s-a despărțit în această perioadă de mercato de Kairat Almaty, echipă pentru care a fost inclus recent în lot la meciul cu Arsenal, scor 2-3, în etapa a opta a fazei principale din UEFA Champions League.
Deși nu a evoluat în partida de la Londra, Stanojev a adunat în actualul sezon patru apariții în preliminarii și cinci în faza principală, fără a fi titular, totalizând 211 minute.
Jug Stanojev, prezentat oficial la ”U” Cluj
Șepcile Roșii au confirmat transferul printr-un comunicat.
”FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu Kairat Almaty pentru transferul fotbalistului sârb de bandă dreaptă Jug Stanojev (26 de ani). Acesta a evoluat în ultimele două sezoane pentru formația kazahă, alături de care a câștigat două titluri de campion și a ajuns în faza principală din UEFA Champions League.
Dublu campion al Kazahstanului și participant în Champions League, alături de Kairat Almaty. Achiziționat de Kairat în luna mai a anului 2024 pentru a doua parte a sezonului desfășurată pe sistemul „primăvară-toamnă”, fotbalistul sârb s-a acomodat rapid la fotbalul kazah și a evoluat în 14 meciuri din acea stagiune, adjudecată de echipa sa de la acea vreme în chiar ultima etapă.
Deși a lipsit în cadrul preliminariilor din cauza unor accidentări, fotbalistul care poate juca atât în extrema dreaptă, cât și în partea stângă, dar și în poziția de fundaș lateral, a evoluat în cinci partide din faza grupei Champions League, împotriva celor de la Sporting Lisabona, Real Madrid, FC Copenhaga, Olympiacos și Club Brugge. În urmă cu două zile, Stanojev a fost în lotul lui Kairat pentru partida de pe Emirates cu Arsenal Londra.
Șapte prezențe în naționalele de tineret ale Serbiei. La nivel internațional, Stanojev are șapte apariții în tricoul țării sale, în cadrul selecționatelor U17 (un meci, un gol), U18 (un meci) și U19 (cinci meciuri, un gol). Jucătorul de bandă a fost convocat și la reprezentativa U21, dar nu a bifat nicio partidă la această categorie de vârstă”.
Potrivit Flashscore, Stanojev este cotat la 635.000 de euro. El devine al doilea jucător transferat în această iarnă din campionatul Kazahstanului în Superliga, după Ofri Arad, care a semnat cu FCSB.
Kairat Almaty a încheiat faza principală din Champions League pe locul 36, cu un singur punct obținut în opt etape, fiind eliminată din competiție.
