Salt la conținutul principal

Oficial! Schimbări importante în arbitrajul din Superliga! Noile situații în care poate interveni VAR

Kyros Vassaras, președintele CCA
Kyros Vassaras, președintele CCARazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat joi (30 iulie) o serie de modificări ale Legilor Jocului care vor fi aplicate în Superliga începând din acest sezon.

VAR poate interveni înaintea fazelor fixe

Protocolul VAR va cuprinde o categorie suplimentară de incidente. Arbitrul video va putea interveni dacă un jucător al echipei aflate în atac comite o abatere înainte ca mingea să fie repusă în joc dintr-o lovitură de colț sau o lovitură liberă.

Intervenția va fi permisă dacă abaterea influențează faza și conduce la marcarea unui gol, acordarea unui penalty sau eliminarea unui jucător. Regula a fost testată inițial la Cupa Mondială din 2026.

CCA a adoptat și posibilitatea verificării rapide a loviturilor de colț acordate în mod evident greșit. Decizia va putea fi corectată numai dacă eroarea este observată înainte de reluarea jocului, fără ca intervenția să provoace o întârziere.

În cazul cartonașelor galbene, VAR va putea interveni doar pentru corectarea identității jucătorului avertizat. Arbitrul video nu va avea dreptul să anuleze sau să acorde un avertisment.

Varianta extinsă a protocolului privind folosirea identificării greșite pentru sancționarea simulărilor, testată la Cupa Mondială din 2026, nu va fi introdusă deocamdată. Măsura va fi analizată în cadrul unei revizuiri mai ample a protocolului VAR.

Reguli noi pentru accidentările la cap

Un jucător consultat sau tratat după ce a suferit o lovitură la cap va trebui, în mod normal, să petreacă un minut în afara terenului. Perioada este destinată evaluării medicale și stabilirii condițiilor în care fotbalistul poate continua partida în siguranță.

Există însă și excepții. Dacă este vorba despre o sângerare sau devine rapid evident că accidentarea nu este gravă, jucătorul va putea reveni după reluarea jocului, cu permisiunea arbitrului, fără să mai aștepte un minut.

Comunicatul integral emis de CCA

”În cazul în care jocul este întrerupt din cauza unei leziuni la cap și/sau un jucător este examinat/tratat pentru o astfel de leziune, jucătorul respectiv trebuie să părăsească terenul de joc timp de un minut.

Această perioadă este importantă pentru a evalua din punct de vedere medical dacă jucătorul poate continua să joace în condiții de siguranță.

Având în vedere că IFAB ne pune la dispoziție această opțiune, CCA recomandă, așa cum se explică în videoclipurile prezentate, ca în cazurile de sângerare sau în situațiile în care jocul este întrerupt rapid din cauza unei posibile leziuni la cap, dar este evident de la început că leziunea nu este gravă și fie nu este necesară nicio evaluare/tratament, fie acestea se realizează rapid, jucătorul trebuie totuși să părăsească terenul de joc, dar poate reveni după ce arbitrul îi dă permisiunea și după reluarea jocului, fără a fi nevoit să aștepte un minut.

Protocolul VAR - identificarea greșită.

Un cartonaș galben (avertisment), care nu este un al doilea cartonaș galben, poate fi revizuit doar pentru a identifica jucătorul care a comis abaterea sancționată; abaterea în sine nu poate fi revizuită/modificată.

Utilizarea prevederii privind identificarea greșită pentru a face față simulărilor din cadrul Cupei Mondiale FIFA 2026™ a fost bine primită și va fi inclusă în revizuirea detaliată a protocolului VAR anunțată în circulară nr. 32.

Cu toate acestea, aceasta nu va fi aplicată ca atare până la finalizarea respectivei revizuiri.

Protocolul VAR – abatere comisă de echipa în atac înainte ca mingea să intre în joc la o lovitură de la colț sau la o lovitură liberă.

Acest protocol de testare va fi aplicat în cadrul competițiilor noastre. Utilizat inițial la Cupa Mondială FIFA 2026™, acesta se referă la o categorie suplimentară de decizii/incidente care pot fi analizate în conformitate cu protocolul VAR.

Aceasta permite VAR-ului să asiste arbitrul în cazul în care un jucător al echipei atacante comite o abatere înainte ca mingea să intre în joc la o lovitură de la colț sau la o lovitură liberă în atac, iar aceasta are un impact asupra marcarea unui gol, asupra unei abateri care duce la acordarea unui penalty și/sau asupra unei abateri care împiedică marcarea unui gol sau a unei ocazii evidente de a marca un gol sau care oprește sau interferează cu un atac promițător și duce la eliminarea jucătorului.

Protocolul VAR – Analiza rapidă și corectarea loviturilor de la colț acordate în mod eronat.

CCA a adoptat deja opțiunea de a revizui loviturile de la colț care au fost acordate greșit în mod evident, în cazul în care decizia poate fi corectată imediat și fără a întârzia reluarea jocului”, se arată în comunicatul emis de CCA, prin intermediul FRF.

Fotbal