În sezonul 2024/2025, Batista a evoluat în 33 de partide pentru Penafiel, în liga a doua din Portugalia, reușind trei goluri și patru assisturi.
Diogo Batista, noul mijlocaș al celor de la Hermannstadt
”Bine ai venit, Diogo Batista! Diogo este un mijlocaș central portughez în vârstă de 25 de ani. Acesta a fost format la Academia de Juniori a celebrului club lusitan Sporting Lisabona și a mai evoluat la categoriile de vârstă U15, U17, U19 și U23 pentru echipe ca Setubal, Aves, Estoril și Benfica Lisabona.
Din 2022 până în vara acestui an, Diogo Batista a făcut parte din lotul echipei Penafiel, din Liga a II-a a Portugaliei.
Diogo a semnat cu noi pentru următoarele două sezoane, începând din 1 iulie 2025, din postura de fotbalist liber de contract”, a fost mesajul transmis de reprezentanții clubului sibian pe rețelele de socializare.
Potrivit site-ului Transfermarkt, cota de piață a fotbalistului este estimată la 500.000 de euro.
Batista este al patrulea jucător transferat de Hermannstadt în această perioadă de mercato, după Dragoș Albu, Patrick Vuc și Luca Stancu.