Obiectiv bizar anunțat de Pancu la Rapid: ”Doar accederea în play-off. Nu putem face nimic important”

Daniel Pancu a revenit în Giulești în vara anului 2026
Daniel Pancu a revenit în Giulești în vara anului 2026Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Daniel Pancu (48 de ani) a vorbit despre obiectivul stabilit la Rapid pentru noul sezon, dar și despre primele concluzii trase după revenirea în Giulești. Tehnicianul a transmis că principala țintă este calificarea în play-off, în timp ce situația lotului nu îl mulțumește în acest moment.

”Obiectivul Rapidului este doar accederea în play-off”

Daniel Pancu a condus deja primele ședințe de pregătire ale Rapidului, iar la finalul lunii va pleca alături de echipă în cantonamentul din Austria.

Întrebat dacă obiectivul stabilit împreună cu oficialii clubului este doar clasarea în primele șase locuri, antrenorul giuleștenilor a confirmat.

”Da, doar atât. Nu e puțin pentru Rapid, cea mai mare dorință a lor e să aibă un antrenor pentru doi ani, poate reușesc cu mine, nu știu, vedem. E cea mai mare dorință a lor”, a declarat Daniel Pancu, la Prima Sport.

Pancu, nemulțumit de situația lotului: ”Nu putem face nimic important”

Tehnicianul a vorbit și despre ce a găsit la echipă după primele zile de lucru. Pancu a avut un discurs direct și a recunoscut că, în forma actuală, Rapid nu arată pregătită pentru obiective mai importante.

”E cum mă așteptam. La cum arătăm acum, nu putem face nimic important. La nivel de grup mă refer.

Pare un lot suficient, un lot iresponsabil aș putea să spun. Pare că toată lumea e vinovată, dar individual nu e nimeni.

Un lot cu un grad de suferință scăzut, e o diferență mare față de ce am lăsat la CFR și ce am găsit aici.

Suferința, unitatea grupului… aici o simt. Și vedeam de afară, eu o vedeam de afară, dar asta nu înseamnă că nu se pot regla lucrurile astea”, a mai spus Pancu.

Rapid intră în cantonament la finalul lunii iunie

Pancu va avea la dispoziție perioada următoare pentru a regla problemele identificate la nivelul grupului. Rapid va merge în Austria pentru cantonamentul de vară, unde noul antrenor va încerca să pună bazele echipei cu care giuleștenii vor ataca noul sezon.

După un sezon sub așteptări, Rapid pornește cu un obiectiv prudent, calificarea în play-off, însă discursul lui Daniel Pancu arată că antrenorul consideră că mai sunt multe lucruri de schimbat în vestiar.

Fotbal