Tehnicianul italian, aflat la al treilea mandat în Gruia, a plecat lăsând echipa pe locul 13 în Superligă, la șase puncte de zona play-off-ului, după doar două luni pe bancă. În mandatul său, CFR a obținut două victorii și cinci remize în nouă partide.
”Când am ajuns, am găsit un grup fragmentat”
Fostul antrenor al campioanei a afirmat că nu a avut timpul și condițiile necesare pentru a redresa echipa și a criticat situația internă de la club.
”Din păcate, nu mi s-a permis să fac ceea ce trebuia să fac cu echipa. Când am ajuns, am găsit un grup fragmentat, împărțit în tabere, cu un lot prea numeros, care făcea imposibile antrenamentele normale.
Relațiile dintre jucători erau rupte și timpul scurt avut la dispoziție nu mi-a permis să creez coeziune, mai ales cu peste 35 de jucători în lot”, a spus tehnicianul italian pentru ProSport.
Citește și: Daniel Pancu a fost prezentat oficial la CFR Cluj
Mandorlini a adăugat că atmosfera tensionată din vestiar s-a reflectat în rezultatele modeste din campionat.
”Când în vestiar există tensiuni și interese diferite, este imposibil să construiești un mediu sănătos. Toate acestea se văd pe teren.”
”Îmi reproșez doar faptul că m-am întors. A fost o mare greșeală”
Întrebat dacă regretă ceva, italianul a spus clar că revenirea la Cluj a fost o decizie greșită.
”Îmi reproșez doar faptul că m-am întors. A fost o mare greșeală, am crezut că există dorința de reconstrucție și de schimbare.
Regret că nu am plecat când Cristi Balaj a decis să o facă. Avea motivele lui, asemănătoare cu ale mele. Eu am continuat să cred că mai este timp pentru un proiect real, dar la CFR nu există răbdare pentru a construi.”
”Deciziile se transmiteau prin intermediari. Cu domnul Mureșan nici măcar nu am apucat să discut”
Mandorlini, care a cucerit titlul, Cupa și Supercupa României cu CFR în 2010, a vorbit și despre lipsa de comunicare cu conducerea clubului.
”A fost complicat. Nu am putut comunica direct cu domnul Varga, pentru că nu era în țară. Deciziile se transmiteau prin intermediari. Cu domnul Mureșan nici măcar nu am apucat să discut.
A venit și imediat după aceea am fost îndepărtat, fără vreun dialog profesional, fără ca soluțiile mele să fie luate în considerare”, a conchis antrenorul pentru sursa citată anterior.
 
    