Situația lui Alibec la FCSB rămâne una incertă. Recent, patronul Gigi Becali a precizat că a fost consultat de Mihai Stoica în privința viitorului atacantului, inclusiv dacă acesta va face parte din cantonament, menționând totodată că încă are încredere în el.
”Ne-am dori oricând să se întoarcă acasă”
Gică Popescu a vorbit despre posibilitatea unui nou capitol la Farul pentru Denis Alibec, apreciind atât calitățile sportive, cât și influența acestuia în vestiar.
”Este un jucător care poate evolua la multe echipe, nu doar din România, ci și din străinătate. Când a fost la noi, Denis a contribuit decisiv la câștigarea campionatului și a ajutat echipa și la revenirea sa ulterioară. Vorbim despre un jucător cu evoluții solide și o atitudine bună în vestiar.
Este născut la Constanța și ne-am dori oricând să se întoarcă acasă. Este sub contract cu FCSB, nu știu ce planuri are el și nici ce intenții are clubul în privința lui, dar cine nu și-ar dori un jucător ca Alibec?”, a declarat Gică Popescu, pentru AntenaSport.
În prezent, Denis Alibec este evaluat la 475.000 de euro, conform Flashscore, și mai are contract cu FCSB până în vara anului 2026.
Doar 13 apariții în toate competițiile în acest sezon pentru Alibec
În actualul sezon, atacantul a bifat șapte apariții în campionat, fără gol sau assist. A marcat o dată în Cupa României, împotriva Gloriei, și a oferit un assist în cele trei partide disputate în Europa League.
Recent, Alibec a fost implicat într-o controversă la FCSB, după ce Gigi Becali a afirmat că jucătorul s-ar fi operat fără acordul clubului, anunțând că va fi sancționat.
Atacantul a respins acuzațiile, susținând că a fost vorba despre o neînțelegere. În trecut, el și-a exprimat nemulțumirea legată de rolul avut la FCSB, precizând că se aștepta la un alt statut la revenirea în echipă.
De-a lungul carierei, Denis Alibec a mai evoluat, printre altele, la Inter, și a câștigat titlul de campion în România cu Astra Giurgiu și Farul. Pentru naționala României, atacantul a adunat 45 de selecții și a înscris șase goluri, unul dintre ele fiind decisiv în victoria de pe teren propriu cu Elveția, care a asigurat tricolorilor câștigarea grupei din preliminariile EURO 2024.

