De asemenea, acesta a povestit despre amenințările pe care le-a adresat celor care l-au înjurat. Rădoi a oferit o analiză a meciului pierdut și a menționat că jucătorii săi nu s-au așteptat la jocul cu pase lungi al adversarilor. De asemenea, tehnicianul Craiovei a explicat că nu înțelege cum s-a produs declinul echipei în a doua parte a jocului.
După ce a încheiat analiza jocului, Rădoi a trecut la acuzații directe.
Mirel Rădoi, acuzații după "U" Cluj - Universitatea Craiova 2-1
"Din păcate, nu am mai fost echilibrați, poate din dorință prea mare. Ne-au surprins cu recuperarea mingii a doua, cu mingile aruncate pe atacanți. Ceva s-a întâmplat la pauză, trebuie să rezolv. E dezamăgire mare la vestiar, sunt foarte supărați jucătorii.
Cel mai ușor lucru e să cedăm. Cel mai ușor e să cedezi și să faci rău, iar noi nu avem nevoie de asta. Mental și emoțional suntem căzuți, dar e datoria mea să-i ridic acum pe jucători.
Au înjurat de pe banca lor de morți, că tot se vorbea de olteni și de temperamentul oltenilor. Azi s-au dezumflat și mingile. Mie mi-a dat galben pentru părăsirea spațiului tehnic. Eu i-am rugat pe ei să nu mă mai înjure de morți, că după rămâne viu doar unul dintre noi”, a declarat Mirel Rădoi.