Altele

Mircea Lucescu răspunde atacurilor lui Mirel Rădoi: ”Am greșit când am spus că îl stimez”

Mircea Lucescu
Mircea LucescuAlex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Un simplu apel telefonic a aprins scânteile între două nume importante ale fotbalului românesc. Înaintea meciului FCSB - Universitatea Craiova, câștigat de campioana en-titre cu 1-0, finanțatorul roș-albaștrilor, George Becali, a dezvăluit că fusese sunat de selecționerul României, Mircea Lucescu, care i-a urat succes. Gestul a fost interpretat ca o ofensă de antrenorul oltenilor, Mirel Rădoi.

La conferința de presă de dinaintea meciului cu Unirea Slobozia, Rădoi și-a exprimat public indignarea față de gestul selecționerului:

”Nu am crezut, până când am verificat singur, că un selecționer al României poate avea o astfel de declarație, în care sună un alt patron și spune că și-ar dori ca o echipă să câștige în detrimentul celeilalte. Mi se pare șocant și mă rezum la asta.”

Declarația sa a generat o reacție din partea lui Mircea Lucescu.

CITEȘTE ȘI: Mirel Rădoi, atac dur la Mircea Lucescu: ”Mi se pare șocant! Nu am crezut până nu am verificat!”

Lucescu: ”Nu mai putem avea relații personale?”

Contactat de Gazeta Sporturilor, selecționerul României a răspuns dur, surprins de poziția tehnicianului oltean:

”Sunt foarte surprins că Rădoi se alătură corului celor care mă denigrează. N-am fost și nu voi fi împotriva Craiovei. Iar eu sunt ultimul om care ar putea fi acuzat că ține cu Steaua.”

Lucescu a explicat că gestul său a fost unul pur cordial, fără nicio intenție ascunsă:

”Rădoi trebuie să înțeleagă că, dincolo de relațiile profesionale, există și o latură umană. În acest sens i-am urat succes lui Gigi, așa cum și el procedează înaintea meciurilor echipei naționale. O chestiune de cordialitate și de civilizație, care se practică peste tot în lume!”

”Am greșit când am spus că îl stimez”

Selecționerul a adăugat că reacția lui Rădoi i-a schimbat părerea despre acesta:

”Rădoi îmi demonstrează cu asta că am greșit când am spus că îl stimez. Să afirmi că am făcut o mizerie mi se pare o formă de a mă denigra, cum se întâmplă cu multe voci în ultimele luni.”

Totodată, Lucescu a reamintit că a vorbit în repetate rânduri despre potențialul Craiovei:

”Am și spus în ultima vreme că Universitatea are o mare oportunitate de a cuceri titlul în acest sezon. Despre declarația asta a auzit?”, a mai spus selecționerul.