”Echipele noastre sunt exact conform perioadei în care se află. Nouă ne convenea când aveam acea perioadă de iarnă, de suferință. Ne lipseşte la fel ca şi pregătirea de vară. Acum s-au înmulțit foarte mult competițiile, e o bucurie că ne calificăm pe la turnee finale, dar după o scurtă vacanță îi bagi din nou direct pe teren.
”Din această cauză sunt şi foarte multe accidentări, suferințe din punct de vedere al omogenității. Dar eu cred că suntem în grafic. FCSB sigur va câştiga în Andorra şi sigur CFR Cluj va câştiga acasă. După cum îi văd eu, sunt exact în momentul în care trebuie să fie la ora actuală, echipe care suferă încă din punct de vedere al reactivării automatismelor pe care le-au avut până acum. Dar nu sunt îngrijorat deloc”, a declarat Stoichiță.
Urmează greul
Oficialul FRF consideră că echipele româneşti din competițiile europene vor avea timp să se pună la punct până când vor înfrunta echipe mai dificile.
”Nu am văzut Craiova până acum, dar am încredere în Rădoi şi în ştiința pe care o are de a forma o echipă. Dar nu ştiu de ce dramatizăm atât de mult un 0-0, care probabil se va transforma într-un rezultat pozitiv în Gruia. Şi FCSB, care cred că nu va avea probleme în Andorra. Nu cred că vor avea niciun fel de probleme, pentru că echipele noastre sunt net superioare.
”Pot să spun că au jucat eroic cei de la Paksi ca să obțină acest rezultat favorabil lor în fața CFR-ului, au jucat la sacrificiu. Repet, nu-mi fac niciun fel de griji acum, după aia va începe greul, pentru că vor veni echipe mai puternice. Dar vor veni şi săptămâni în care vor putea să-şi pună la punct pregătirea şi omogenitatea”, a mai spus Mihai Stoichiță.
FCSB a învins formația andorrană Inter Club d'Escaldes cu scorul de 3-1 (2-0), miercuri seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în prima manşă a turului întâi al Ligii Campionilor la fotbal. Manşa secundă va avea loc pe 15 iulie, pe Estadi FAF de la Encamp (21:30).
CFR Cluj şi echipa maghiară Paksi FC au terminat la egalitate, 0-0, joi seara, pe Paksi FC Stadion din Paks, în prima manşă a turului întâi al Europa League la fotbal. Manşa secundă va avea loc pe 17 iulie, la Cluj-Napoca, de la ora 20:30.