UTA Arad - Metaloglobus București 5-1
UTA Arad a început mai periculos partida și, în minutul 8, Coman a fost aproape de deschiderea scorului, însă reluarea sa din câțiva metri a trecut paralel cu poarta apărată de Gavrilaș.
Presiunea gazdelor s-a concretizat în minutul 27, când UTA a deschis scorul. Alin Roman a executat foarte bine un corner, iar Pospelov s-a înălțat peste defensivă, a lovit inițial bara transversală cu capul, apoi a reacționat rapid și a trimis din nou cu capul în plasă, reușind al cincilea său gol din acest sezon.
În minutul 38, Abdallah a înscris spectaculos din lateral, însă reușita a fost anulată pentru poziție de ofsaid, astfel că tabela a rămas neschimbată.
UTA și-a dublat avantajul chiar înainte de pauză, în minutul 44. Flavius Iacob a finalizat cu un șut excelent la colțul lung, după o nouă pasă decisivă a lui Alin Roman, care a contribuit decisiv și la al doilea gol al arădenilor.
După reluare, în minutul 62, gazdele au mai punctat o dată. Abdallah a transformat o lovitură de pedeapsă acordată după ce Țîrlea l-a tras evident în careu pe Alomerovic.
Metaloglobus a încercat să reducă din handicap pe final, iar în minutul 79 Huiban a trimis un șut periculos, punându-l la grea încercare pe Gorcea, însă portarul celor de la UTA a intervenit salvator.
S-a făcut, în schimb, 4-0 pentru arădeni, care în minutul 82 au punctat prin Coman, pentru ca două minute mai târziu, Zakir să marcheze golul de onoare pentru oaspeți.
Scorul final a fost stabilit de Pospelov în minutul 90+1.
După acest succes, echipa lui Adi Mihalcea a urcat pe prima poziție în play-out (7), cu 28 de puncte, în timp ce Metaloglobus rămâne în continuare pe ultima poziție, cu 10 puncte.
Statistica partidei + Rezumat VIDEO

Echipele de start și informații pre-meci

Deși arădenii ocupă o poziție aparent confortabilă, locul al treilea, aceștia nu își permit niciun pas greșit pentru a menține distanța de nouă puncte față de zona barajului și pentru a-și asigura liniștea cât mai rapid.
Mai mult, cu o victoria în fața ”lanternei” UTA urcă pe prima poziție a play-out-ului, cea care duce la barajul pentru un loc în Conference League.


Echipa pregătită de Adrian Mihalcea vine după un eșec suferit pe terenul celor de la FCSB chiar înainte de pauza competițională, însă moralul grupării de pe Mureș rămâne ridicat. Totuși, gazdele sunt conștiente de pericolul reprezentat de bucureșteni, amintindu-și de remiza „chinuită” scoasă în prima confruntare directă, chiar la debutul lui Florin Bratu pe banca adversă.
În 2026, parcursul de acasă al ”Bătrânei Doamne” a fost unul oscilant, cu victorii în fața lui Hermannstadt și Botoșani, dar și eșecuri contra granzilor CFR Cluj, Rapid sau FCSB.

Metaloglobus traversează probabil cel mai bun moment al sezonului. Sub comanda lui Florin Bratu, bucureștenii au abandonat strategia promovării excesive a tinerilor, adoptată de fostul antrenor Mihai Teja, mizând acum pe un nucleu de jucători cu experiență. Rezultatele nu au întârziat să apară: echipa este neînvinsă de la preluarea băncii tehnice de către Bratu.
Acesta i-a condus în trei meciuri, serie ce include o victorie vitală cu Petrolul (1-0) și remize de prestigiu cu FCSB și UTA.
