LIVE & Comentariu AUDIO: Unirea Slobozia - Oțelul Galați, de la 20:30
Echipele de start și informații pre-meci
La primul meci pe banca tehnică a gălățenilor, Stjepan Tomas a efectuat trei schimbări față de echipa de start care a înfruntat Csikszereda. Milen Zhelev, Ștefan Bană și Patrick Fernandes îi înlocuiesc pe Kazu, Denis Bordun și Gabriel Debeljuh.

Gazdele traversează un an complicat. În 2026, Unirea Slobozia a bifat o singură victorie, pe 7 februarie, 2-1 cu Farul Constanța. În rest, ialomițenii au înregistrat o remiză, 0-0 cu FC Argeș, și nu mai puțin de opt înfrângeri, dintre care șase la limită. Problemele ofensive sunt evidente, echipa fiind cea cu cele mai multe meciuri fără gol marcat din campionat, 14.
De cealaltă parte, nici Oțelul Galați nu traversează o perioadă mult mai bună. Gălățenii au obținut o singură victorie în ultimele opt etape, pe 14 februarie, 1-0 în deplasare cu Metaloglobus București. În rest, au acumulat două remize și cinci înfrângeri, ceea ce îi menține departe de obiectivele propuse.

Meciul marchează și debutul croatului Stjepan Tomas pe banca tehnică a Oțelului, acesta devenind al 47-lea antrenor străin care activează în campionatul României după 1989.
Probabilitate victorie

