Rapid București - Universitatea Cluj, 20:30
Arena din Giulești găzduiește confruntarea directă dintre Rapid București și Universitatea Cluj. Miza partidei este uriașă: clujenii vin din postura de lideri (33 de puncte), în timp ce ”alb-vișiniii” ocupă locul al treilea (31 de puncte).
O victorie a gazdelor ar însemna rocada directă în clasament. Echipa antrenată de Costel Gâlcă caută să se reabiliteze în fața propriilor suporteri după eșecul la limită suferit etapa trecută pe terenul CFR-ului (0-1).
Giuleștenii se bazează pe o forță ofensivă remarcabilă acasă, unde au bifat nouă victorii în acest sezon, marcând nu mai puțin de 29 de goluri. Totuși, gazdele se confruntă cu absențe importante, Burmaz și Sălceanu fiind în continuare indisponibili din cauza accidentărilor.

Partida de astăzi programează și o bătălie personală pentru titlul de golgheter al campionatului. Rapidistul Alex Dobre, aflat pe locul secund în topul marcatorilor cu 15 reușite, îl va avea în față chiar pe liderul clasamentului, Lukic, vârful clujenilor care a punctat de 16 ori până acum.
Dobre vine după o prezență la echipa națională în amicalul cu Slovacia, unde a bifat ultimele minute, la fel ca portarul Aioani, care a debutat sub tricolor, dar a fost protagonistul unei gafe la prima fază. Tot în plan administrativ, clubul finanțat de Dan Șucu a dat o lovitură de imagine în aceste zile, reușind să îl ”fure” pe Marius Bilașco de la rivala CFR Cluj pentru postul de director sportiv.

Universitatea Cluj traversează o perioadă de vis, având o serie incredibilă de opt victorii consecutive în toate competițiile. După succesul norocos de la Mioveni (1-0 cu FC Argeș), trupa ardeleană și-a consolidat statutul de cea mai eficientă echipă din campionat la capitolul conversiei șuturilor în goluri (13,1%, conform OPTA).
Clujenii sunt redutabili în deplasare, însă astăzi vor trebui să se descurce fără unul dintre cei mai influenți jucători. Macalou (6 goluri și 11 pase decisive) a primit permisiunea de a pleca în țara natală după decesul tatălui său. De asemenea, Artean este în continuare accidentat, lăsând un gol în linia de mijloc.
